cuĭbărésc v. tr. (d. cuĭbar). Fam. saŭ iron. Așez, stabilesc undeva: cine te-a cuĭbărit acolo? Prășesc adunînd pămînt la rădăcină (fac cuĭbar): a cuĭbări popușoĭu. V. refl. Fam. saŭ iron. Mă așez, mă stabilesc: Jidaniĭ s’aŭ cuĭbărit pe la noĭ. – Vechĭ (Ps. S.) mă (în)cuĭúbur, a se -á, mă încuĭb.

încuĭúbur1, a -á, V. cuĭbăresc.[1]