Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

28 defini╚Ťii pentru ├«ncuiere

├ÄNCUI├ü, ├«nc├║i, vb. I. 1. Tranz. A ├«nchide cu ajutorul unui z─âvor, al unui lac─ât, al unei chei etc. ÔÖŽ A re╚Ťine pe cineva ├«ntr-o ├«nc─âpere ├«nchis─â cu cheia. ÔÖŽ Refl. A se ├«nchide (singur), a se izola ├«ntr-o ├«nc─âpere. ÔÖŽ Fig. (Fam.) A face pe cineva s─â nu mai aib─â ce s─â r─âspund─â; a ├«nchide gura cuiva, a ├«nfunda. 2. Tranz. ╚Öi refl. (Pop.) A (se) constipa. ÔÇô Lat. incuncare.
├ÄNCUI├ëRE, ├«ncuieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«ncuia ╚Öi rezultatul ei; ├«nchidere cu cheia, cu z─âvorul; ├«ncuiat1. ÔÇô V. ├«ncuia.
├ÄNCUI├ü, ├«nc├║i, vb. I. 1. Tranz. A ├«nchide cu ajutorul unui z─âvor, al unui lac─ât etc. ÔÖŽ A re╚Ťine pe cineva ├«nchis ├«ntr-o ├«nc─âpere. ÔÖŽ Refl. A se ├«nchide (singur), a se izola ├«ntr-o ├«nc─âpere. ÔÖŽ Fig. (Fam.) A face pe cineva s─â nu mai aib─â ce s─â r─âspund─â; a ├«nchide gura cuiva, a ├«nfunda. 2. Tranz. ╚Öi refl. (Pop.) A (se) constipa. ÔÇô Lat. incuncare.
├ÄNCUI├ëRE, ├«ncuieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«ncuia ╚Öi rezultatul ei; ├«nchidere cu cheia, cu z─âvorul; ├«ncuiat1. ÔÇô V. ├«ncuia.
├ÄNCUI├ü, ├«nc├║i, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la u╚Öi, por╚Ťi, lac─âte, p. ext. la ├«nc─âperi, case) A ├«nchide cu cheia, cu z─âvorul. Doamna Vorvoreanu se ridic─â, se duse p├«n─â la u╚Ö─â lovindu-se de mobile pe ├«ntunerec, ├«ncuie u╚Öa cu cheia. DUMITRIU, N. 83. ├Äncuiase casa mama, ├«╚Öi luase pruncii ├«n bra╚Ťe ╚Öi se ├«ntorsese la bunic─â-mea. STANCU, D. 6. Credinciosul ├«mp─âratului, ├«ncuind u╚Öa pe din afar─â... le zice cu r─âutate. CREANG─é, P. 251. ÔÖŽ (Cu privire la fiin╚Ťe sau la obiecte) A izola ├«ntr-o ├«nc─âpere ├«nchis─â cu cheia. M├«n─â caii ├«n grajd, ├«i ├«ncuie. EMINESCU, N. 21. ÔÖŽ Fig. (Familiar, cu privire la persoane) A ├«nfunda, a l─âsa ru╚Öinat, ├«ncurcat, f─âr─â putin╚Ť─â de a mai r─âspunde. 2. (Popular) A constipa.
├ÄNCUI├ëRE, ├«ncuieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ├«ncuia ╚Öi rezultatul ei; ├«nchidere cu cheia, cu z─âvorul. ├Äncuierea por╚Ťilor.
├«ncui├í (a ~) vb., ind. prez. 1 ╚Öi 2 sg. ├«nc├║i, 3 ├«nc├║ie, 1 pl. ├«ncui├ęm; conj. prez. 3 sg. s─â ├«nc├║ie; ger. ├«ncu├şnd
├«ncui├ęre s. f., g.-d. art. ├«ncui├ęrii; pl. ├«ncui├ęri
├«ncui├í vb., ind. ╚Öi conj. prez. 1 ╚Öi 2 sg. ├«nc├║i, 3 sg. ╚Öi pl. ├«nc├║ie, 1 pl. ├«ncui├ęm; ger. ├«ncu├şnd
├«ncui├ęre s. f., g.-d. art. ├«ncui├ęrii; pl. ├«ncui├ęri
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
ÎNCUIÁ vb. v. constipa.
ÎNCUIÉRE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorâre. (~ ușii.)
├ÄNCUI├ëRE s. v. constipa╚Ťie.
A ├«ncuia Ôëá a descuia
├Äncuiere Ôëá descuiere
├«ncui├í (├«nc├║i, ├«ncui├ít), vb. ÔÇô 1. A ├«nchide cu cheia. ÔÇô 2. A ├«nchide, a astupa. ÔÇô 3. A constipa. Lat. c┼şne─üre, de la c┼şneus (Pu╚Öcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incu┼äari, engad. inku┼äer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consider─â (Tiktin; DAR) c─â semantismul se explic─â prin uzan╚Ťa veche de a ├«ncuia ├«n cuie. Este de presupus mai cur├«nd c─â lat. cuneus ÔÇ×cuiÔÇŁ a ajuns probabil s─â ├«nsemne ╚Öi ÔÇ×cheieÔÇŁ, ca clavus fa╚Ť─â de clavis. Dup─â Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancu├▒are ÔÇ×a ardeÔÇŁ este acela╚Öi cuv├«nt lat. ÔÇô Der. ├«ncuietoare, s. f. (dispozitiv care ├«ncuie ceva); ├«ncuiere, s. f. (ac╚Ťiunea de a ├«ncuia; constipa╚Ťie); ├«ncuietur─â, s. f. (constipa╚Ťie); ├«ncuietor, adj. (care ├«ncuie). Descuia, vb. (a deschide o u╚Ö─â, o poart─â, etc. ├«ncuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. d─şscune─üre (Densusianu, Hlr., 169; Pu╚Öcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau s─â se fi format ├«n rom., ca ├«nchide-deschide. ÔÇô Der. descuietoare, s. f. (u╚Öi╚Ť─â, porti╚Ť─â).
A ├ÄNCUI├ü ├«nc├║i tranz. 1) (u╚Öa, camere etc.) A ├«nchide cu o ├«ncuietoare. 2) (fiin╚Ťe sau obiecte) A separa ├«ntr-o ├«nc─âpere ├«nchis─â cu o ├«ncuietoare. 3) pop. A face s─â se ├«ncuie. /<lat. incuneare
A SE ├ÄNCUI├ü m─â ├«nc├║i intranz. A c─âp─âta constipa╚Ťie; a se constipa. /<lat. incuneare
încuiá v. a (se) închide cu cheia. [Lat. CUNEARE].
├«mc├║─ş, a -─ş├í v. tr. (d. cu─ş [ca lat. cl├íudere, cl├║dere, a ├«nchide, d. clavus, cu─ş, c─â vechile che─ş era┼ş ca ni╚Öte cu─şe]. V. ├«nchid, che─şe). ├Änchid cu che─şa. Constip.
├«ncu─ş├ęre f. Ac╚Ťiunea de a ├«ncu─şa. Constipa╚Ťiune.
ÎNCUIA vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) 3.* (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
încuia vb. v. CONSTIPA.
ÎNCUIERE s. 1. închidere, punere, tragere. (~ zăvorului la ușă.) 2. ferecare, închidere, zăvorîre. (~ ușii.)
încuiere s. v. CONSTIPAȚIE.
├«ncui├í, ├«ncui, vb. tranz., refl. ÔÇô 1. (tranz.) A ├«nchide. 2. (refl.) (med.; pop.) A se constipa. ÔÇô Lat. *(in)cuneare (< cuneus) (Pu╚Öcariu, CDDE, DA, cf. DER; ╚ś─âineanu, DEX, MDA).
încuia, încui v. t. a face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a face pe cineva să tacă

încuiere dex online | sinonim

încuiere definitie

Intrare: încuia
încuia verb grupa I conjugarea I
Intrare: încuiere
încuiere substantiv feminin