ÎNCUIÁ, încúi,
vb. I.
1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦
Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦
Fig. (
Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda.
2. Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) constipa. –
Lat. incuncare. ÎNCUIÁT1 s. n. Încuiere. –
V. încuia. ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te,
adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul.
2. (
Pop.) Constipat. ♦
Fig. (Adesea substantivat;
fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui;
p. ext. care nu este sociabil. –
V. încuia. ÎNCUIÁ, încúi,
vb. I.
1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reține pe cineva închis într-o încăpere. ♦
Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦
Fig. (
Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda.
2. Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) constipa. –
Lat. incuncare. ÎNCUIÁT1 s. n. Încuiere. –
V. încuia. ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te,
adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul.
2. (
Pop.) Constipat. ♦
Fig. (Adesea substantivat;
fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui;
p. ext. care nu este sociabil. –
V. încuia. ÎNCUIÁ, încúi,
vb. I.
Tranz. 1. (Cu privire la uși, porți, lacăte,
p. ext. la încăperi, case) A închide cu cheia, cu zăvorul. Doamna Vorvoreanu se ridică, se duse pînă la ușă lovindu-se de mobile pe întunerec, încuie ușa cu cheia. DUMITRIU, N. 83. Încuiase casa mama, își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 6. Credinciosul împăratului, încuind ușa pe din afară... le zice cu răutate. CREANGĂ, P. 251. ♦ (Cu privire la ființe sau la obiecte) A izola într-o încăpere închisă cu cheia. Mînă caii în grajd, îi încuie. EMINESCU, N. 21. ♦
Fig. (Familiar, cu privire la persoane) A înfunda, a lăsa rușinat, încurcat, fără putință de a mai răspunde.
2. (Popular) A constipa.
ÎNCUIÁT, -Ă, încuiați, -te,
adj. 1. (Despre uși, porți,
p. ext. despre încăperi sau obiecte) Închis cu cheia, cu zăvorul. La ușile lor încuiate Mai adaugă lăcate. BENIUC, V. 112. A rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Despre persoane) Izolat într-o încăpere închisă cu cheia. Le ține pe toate [fetele] închise la un loc într-o cămară din palatul său, încuiate și zăvorîte cu nouă uși de fer. ISPIRESCU, L. 232.
2. (Popular) Constipat. ♦
Fig. (Familiar) Cu idei înguste, fără orizont, incapabil să primească idei noi;
p. ext. necomunicativ, tăcut, nesociabil. Nu-s un magistrat îmbîcsit, încuiat. GALAN, Z. R. 152.
încuiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. încúi, 3 încúie, 1
pl. încuiém;
conj. prez. 3
sg. să încúie;
ger. încuínd
încuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 sg. și pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.) ÎNCUIÁT adj. 1. ferecat, închis, zăvorât. (Casă, ușă ~.) *2. v. mărginit. ÎNCUIÁT adj. v. constipat. încuiá (încúi, încuiát), vb. –
1. A închide cu cheia. –
2. A închide, a astupa. –
3. A constipa.
Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR),
cf. sicil. incuńari,
engad. inkuńer,
sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că
lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631,
mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt
lat. –
Der. încuietoare,
s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere,
s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură,
s. f. (constipație); încuietor,
adj. (care încuie). Descuia,
vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un
lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea),
cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în
rom., ca închide-deschide. –
Der. descuietoare,
s. f. (ușiță, portiță).
A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (ușa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (ființe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipație; a se constipa. /<lat. incuneare ÎNCUIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCUIA și A SE ÎNCUIA. 2) fig. (despre persoane) Care nu este comunicativ. /v. a (se) încuia încuiá v. a (se) închide cu cheia. [Lat. CUNEARE].
îmcúĭ, a
-ĭá v. tr. (d. cuĭ [ca lat. cláudere, clúdere, a închide, d. clavus, cuĭ, că vechile cheĭ eraŭ ca niște cuĭe]. V.
închid, cheĭe). Închid cu cheĭa. Constip.
ÎNCUIA vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) 3.* (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.) încuiat adj. v. CONSTIPAT. ÎNCUIAT adj. 1. ferecat, închis, zăvorît. (Casă, ușă ~.) 2.* (fig.) îngust, limitat, mărginit, obtuz, opac, redus, (rar fig.) scurt. (O minte ~.) încuiá, încui, vb. tranz., refl. – 1. (tranz.) A închide. 2. (refl.) (med.; pop.) A se constipa. – Lat. *(in)cuneare (< cuneus) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA). încuia, încui
v. t. a face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a face pe cineva să tacă