Dicționare ale limbii române

29 definiții pentru încuiat

ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt, al unei chei etc. ♦ A reține pe cineva într-o încăpere închisă cu cheia. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
ÎNCUIÁT1 s. n. Încuiere. – V. încuia.
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. 1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reține pe cineva închis într-o încăpere. ♦ Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
ÎNCUIÁT1 s. n. Încuiere. – V. încuia.
ÎNCUIÁT2, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. Închis cu cheia, cu zăvorul. 2. (Pop.) Constipat. ♦ Fig. (Adesea substantivat; fam.) Care este insensibil la argumente, incapabil de a înțelege noul, care nu iese din părerile lui; p. ext. care nu este sociabil. – V. încuia.
ÎNCUIÁ, încúi, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la uși, porți, lacăte, p. ext. la încăperi, case) A închide cu cheia, cu zăvorul. Doamna Vorvoreanu se ridică, se duse pînă la ușă lovindu-se de mobile pe întunerec, încuie ușa cu cheia. DUMITRIU, N. 83. Încuiase casa mama, își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 6. Credinciosul împăratului, încuind ușa pe din afară... le zice cu răutate. CREANGĂ, P. 251. ♦ (Cu privire la ființe sau la obiecte) A izola într-o încăpere închisă cu cheia. Mînă caii în grajd, îi încuie. EMINESCU, N. 21. ♦ Fig. (Familiar, cu privire la persoane) A înfunda, a lăsa rușinat, încurcat, fără putință de a mai răspunde. 2. (Popular) A constipa.
ÎNCUIÁT, -Ă, încuiați, -te, adj. 1. (Despre uși, porți, p. ext. despre încăperi sau obiecte) Închis cu cheia, cu zăvorul. La ușile lor încuiate Mai adaugă lăcate. BENIUC, V. 112. A rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ♦ (Despre persoane) Izolat într-o încăpere închisă cu cheia. Le ține pe toate [fetele] închise la un loc într-o cămară din palatul său, încuiate și zăvorîte cu nouă uși de fer. ISPIRESCU, L. 232. 2. (Popular) Constipat. ♦ Fig. (Familiar) Cu idei înguste, fără orizont, incapabil să primească idei noi; p. ext. necomunicativ, tăcut, nesociabil. Nu-s un magistrat îmbîcsit, încuiat. GALAN, Z. R. 152.
încuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 încúie, 1 pl. încuiém; conj. prez. 3 sg. să încúie; ger. încuínd
încuiát s. n.
încuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încúi, 3 sg. și pl. încúie, 1 pl. încuiém; ger. încuínd
încuiát s. n.
ÎNCUIÁ vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) *3. (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
ÎNCUIÁ vb. v. constipa.
ÎNCUIÁT adj. 1. ferecat, închis, zăvorât. (Casă, ușă ~.) *2. v. mărginit.
ÎNCUIÁT adj. v. constipat.
A încuia ≠ a descuia
încuiá (încúi, încuiát), vb.1. A închide cu cheia. – 2. A închide, a astupa. – 3. A constipa. Lat. cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-Dens., 427; REW 2392; DAR), cf. sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare. Se consideră (Tiktin; DAR) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie. Este de presupus mai curînd că lat. cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis. După Capidan, Dacor., II, 631, mr. ancuñare „a arde” este același cuvînt lat.Der. încuietoare, s. f. (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, s. f. (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, s. f. (constipație); încuietor, adj. (care încuie). Descuia, vb. (a deschide o ușă, o poartă, etc. încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un lat. dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-Dens., 437; Tiktin; Candrea), cf. sard. diskundzare, sau să se fi format în rom., ca închide-deschide. – Der. descuietoare, s. f. (ușiță, portiță).
A ÎNCUIÁ încúi tranz. 1) (ușa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (ființe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) pop. A face să se încuie. /<lat. incuneare
A SE ÎNCUIÁ mă încúi intranz. A căpăta constipație; a se constipa. /<lat. incuneare
ÎNCUIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCUIA și A SE ÎNCUIA. 2) fig. (despre persoane) Care nu este comunicativ. /v. a (se) încuia
încuiá v. a (se) închide cu cheia. [Lat. CUNEARE].
îmcúĭ, a -ĭá v. tr. (d. cuĭ [ca lat. cláudere, clúdere, a închide, d. clavus, cuĭ, că vechile cheĭ eraŭ ca niște cuĭe]. V. închid, cheĭe). Închid cu cheĭa. Constip.
ÎNCUIA vb. 1. a închide, a pune, a trage. (A ~ zăvorul la ușă.) 2. a (se) fereca, a (se) închide, a (se) zăvorî. (A ~ o casă; s-a ~ în casă.) 3.* (fig.) a înfunda. (L-a ~ cu replica lui.)
încuia vb. v. CONSTIPA.
încuiat adj. v. CONSTIPAT.
ÎNCUIAT adj. 1. ferecat, închis, zăvorît. (Casă, ușă ~.) 2.* (fig.) îngust, limitat, mărginit, obtuz, opac, redus, (rar fig.) scurt. (O minte ~.)
încuiá, încui, vb. tranz., refl. – 1. (tranz.) A închide. 2. (refl.) (med.; pop.) A se constipa. – Lat. *(in)cuneare (< cuneus) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, DEX, MDA).
încuia, încui v. t. a face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a face pe cineva să tacă

încuiat dex online | sinonim

încuiat definitie

Intrare: încuiat (adj.)
încuiat 1 adj. adjectiv
Intrare: încuia
încuia verb grupa I conjugarea I
Intrare: încuiat (s.n.)
încuiat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular