ÎNCRUNTÁ, încrúnt,
vb. I.
1. Refl. și
tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru.
2. Refl. (
Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. –
În +
crunta. ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te,
adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.;
p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat.
2. (
Înv.) Însângerat. –
V. încrunta. ÎNCRUNTÁ, încrúnt,
vb. I.
1. Refl. și
tranz. A apropia sprâncenele sau a face cute între sprâncene ori pe frunte (în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.); a privi aspru.
2. Refl. (
Înv.) A se umple de sânge; a se înroși. –
În +
crunta. ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te,
adj. 1. Care are pe frunte sau între sprâncene cute de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc.;
p. ext. care are înfățișarea sau privirea aspră, posomorâtă; crunt, cruntat.
2. (
Înv.) Însângerat. –
V. încrunta. ÎNCRUNTÁ, încrúnt,
vb. I.
Refl. 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin
prep. «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. SP. POPESCU, M. G. 37. ♦
Tranz. (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, F. J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18.
2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. ◊
Refl. reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, F. 32. ◊
Tranz. Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦
Tranz. (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. –
Prez. ind. și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular)
cruntá, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90),
vb. I.
ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te,
adj. 1. (Despre om și mai ales despre sprîncene, frunte, privire) Care are o înfățișare aspră, care exprimă o stare sufletească de îngrijorare, de supărare, de mînie. Se uita în pămînt încruntat. PAS, Z. I 200. Ce tare era, așa, cu fruntea lui pătrată și încruntată. C. PETRESCU, C. V. 329. Dacă... văzu pe Greuceanu cu sprinceana încruntată, începu să tremure. ISPIRESCU, L. 228. ◊
Fig. Peste treburile încruntate, peste liniștea tristă... s-a abătut îndată bunăvoia și rîsul. POPA, V. 104.
2. (Învechit și popular) Plin de sînge, muiat, scăldat în sînge; însîngerat. Toți la luptă-s încleștați, Toți în sînge încruntați. ALECSANDRI, P. A. 48. Vom spăla de sînge Brațul nostru încruntat. NEGRUZZI, S. II 81. Paloșu-mi cel încruntat. TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit și popular)
cruntát, -ă (TEODORESCU, P. P. 385, ALECSANDRI, P. P. 201)
adj. încruntá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 încrúntă
încruntá vb., ind. prez. 1 sg. încrúnt, 3 sg. și pl. încrúntă ÎNCRUNTÁ vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?) ÎNCRUNTÁ vb. v. înroși, însângera, roși, sângera. ÎNCRUNTÁT adj., adv. 1. adj., adv. v. îmbufnat. 2. adj. întunecat, mohorât, posac, posomorât. (Om ~.) ÎNCRUNTÁT adj. v. însângerat, sângerat. A se încrunta ≠ a se descrunta A ÎNCRUNTÁ încrúnt tranz. (sprâncenele sau fruntea) A face să se încrunte. [Sil. în-crun-] /în + a crunta A SE ÎNCRUNTÁ mă încrúnt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta încruntà v.
1. a (se) însângera: să se încrunte toată apa cu sânge;
2. a privi aspru, sălbatec: a încrunta ochii din sprâncene. [Lat. CRUENTARE].
încruntat a.
1. mânjit de sânge: toți ’n sânge ’ncruntați AL.;
2. fig. întunecat, sălbatec: cu ochii încruntați.
încrúnt, a
-á v. tr. (d. crunt). Vechĭ. Cruntez. Azĭ. Mă uĭt furios (sălbatic): a încrunta sprincenele, ochiĭ. V. intr. Încrunt din ochĭ, din sprincene, mă uĭt furios. V. refl. Mă uĭt furios: a te încrunta la cineva. – În Olt. și
încront (Șez. 1922, 54).
încruntát, -ă adj. Vechĭ. Azĭ pop. Plin de sînge. Fig. Feroce. Azĭ. Care se uită crunt (furios, posomorît, chĭondorîș). V.
șrapnel. ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?) încrunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA. ÎNCRUNTAT adj., adv. 1. adj., adv. chiorîș, îmbufnat, mohorît, posomorît. (Privire ~; ce te uiți așa ~ la mine?) 2. adj. întunecat, mohorât, posac, posomorît. (Om ~.) încruntat adj. v. ÎNSÎNGERAT. SÎNGERAT.