ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

ÎNCRUCIȘÁT1 s. n. Încrucișare. – V. încrucișa.

ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș; a cruci. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucișa săbiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lângă altul, venind din direcții diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretăia. 3. Intranz. (Franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. – În + cruciș.

ÎNCRUCIȘÁT1 s. n. Încrucișare. – V. încrucișa.

ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Care este așezat cruciș. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; sașiu. 3. (Despre plante și animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o plantă înrudită. – V. încrucișa.

ÎNCRUCIȘÁ, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș. Altele pînze lua, Pe ierburi Că le-ntindea, Pe cîmpuri Le-ncrucișa. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ (Cu privire la mîini) A împreuna (pe piept); (cu privire la picioare) a așeza cruciș, unul peste altul. Încrucișează mînile, după obicei, își drege glasul și spune cu smerenie. CREANGĂ, A. 95. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate, a privi pasiv la activitatea altora, la desfășurarea evenimentelor. În loc să încrucișăm brațele pe piept... să ne facem mai bine datoria. SADOVEANU, O. VI 440. A încrucișa mîinile pe piept v. mînă. 2. Refl. reciproc. (Despre ființe sau obiecte în mișcare) A se întîlni venind din direcții diferite. Măcar că erau mulți, se cunoșteau aproape toți între ei, fiindcă se salutau cînd se încrucișau trăsurile. PAS, Z. I 238. Te știu, ești un student la Institut, Ne întîlnim pe stradă, ne-am văzut, Ne-ncrucișăm în orice zi în cale, Știu toate drumurile vieții tale. D. BOTEZ, F. S. 11. Trei zile de-a rîndul se-ncrucișară, deasupra bătrînului fluviu, ucigătoarele ghiulele. D. ZAMFIRESCU, R. 189. ◊ Fig. Glasurile se încrucișau, deveneau din ce în ce mai grăbite. C. PETRESCU, S. 150. Pe bătătura din fața cîrciumii se încrucișau toate veștile și zvonurile. REBREANU, R. II 172. Gîndurile i se încrucișau c-o iuțeală fulgerătoare. BART, E. 22. ♦ (Despre căi de comunicație) A se întretăia. Cum nu cunoașteți dumneavoastră drumul, se poate întîmpla să rătăciți, că potecile se taie și se încrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt. HOGAȘ, M. N. 153. ◊ Tranz. Drumul spre Amara încrucișa șoseaua județeană. REBREANU, R. I 70. ♦ (Despre săbii) A se lovi una de alta în timpul luptei. Săbiile începură a se încrucișa. EMINESCU, N. 124. ◊ Tranz. Lăncile și-ncrucișează, privind armia din văi. EMINESCU, O. IV 137. 3. Intranz. (Mar.; franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. ext. a naviga. Siluetele mărețe ale unor pacheboturi se vor ivi în zare, și mii de bărci cu pînze vor încrucișa pe deasupra valurilor, acum singuratice și pustii. BOGZA, V. J. 8. 4. Tranz. (Biol.) A uni, a împreuna specii diferite de animale sau de plante, pentru a obține urmași care să întrunească însușiri ale ambelor specii. 5. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se influența reciproc în cursul unui contact îndelungat.

ÎNCRUCIȘÁT1 s. n. (Rar) Încrucișare. Nu-mi păsa de încrucișatul potecilor și de primenitul luminii. HOGAȘ, M. N. 153.

ÎNCRUCIȘÁT2, -Ă, încrucișați, -te, adj. 1. Așezat cruciș. Rău mă doare peste spate De curele-ncrucișate. HODOȘ, P. P. 204. ◊ (Despre mîini sau despre picioare) Se lăsă mai mult să cadă, decît să se așeze pe scaun, cu mîinile încrucișate pe genunchi și cu capul plecat. HOGAȘ, M. N. 25. Cîntăreți cu flautul, cari șed turcește, cu picioarele încrucișate. ODOBESCU, S. III 111. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu brațele (sau cu mîinile) încrucișate = a sta în inactivitate, în așteptare pasivă, nepăsător, indiferent. Sta bietul om cu mîinile încrucișate. ISPIRESCU, L. 207. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uită cruciș; zbanghiu, sașiu. Un domn scurt, chel... și cu ochii încrucișați. VLAHUȚĂ, O. A. III 131. Aceasta era mai în vîrstă și ceva încrucișată. CREANGĂ, P. 7. ◊ (Adverbial) Ca să-l poată vedea... mai bine, se iuta cam încrucișat. GALAN, Z. R. 393. Tîrgoveții... privindu-l de aproape, au cunoscut că străinul se uita încrucișat cu ochiul stîng. SADOVEANU, D. P. 156. Uită-te-ncrucișat. BIBICESCU, P. P. 374. 3. Care se întretaie. Pe cărări întortocheate și încrucișate, am ajuns la poalele muncelului. IBRĂILEANU, A. 149. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum sub adierea încropită a zefirului primăvăratic n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. 4. (Biol.; despre plante și animale) Împerecheat în mod natural sau artificial cu un animal sau o plantă înrudită. 5. (Lingv.; despre două limbi) Care vin în contact strîns și se influențează reciproc.

încrucișá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișeáză, 1 pl. încrucișắm; conj. prez. 3 să încrucișéze; ger. încrucișấnd

încrucișát s. n.

încrucișá vb., ind. prez. 1 sg. încrucișéz, 3 sg. și pl. încrucișeáză, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încrucișéze; ger. încrucișând

încrucișát s. n.

ÎNCRUCIȘÁ vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.

ÎNCRUCIȘÁT adj., adv. 1. adj. întretăiat. 2. adj. v. corcit. 3. adj. v. sașiu. 4. adv. v. sașiu.

A ÎNCRUCIȘÁ ~éz tranz. 1) A pune cruciș; a așeza în formă de cruce. ◊ ~ săbiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face să procreeze, obținând un hibrid cu calități superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + cruciș

A SE ÎNCRUCIȘÁ mă ~éz intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influența reciproc în urma unui contact, dând naștere unui idiom amestecat. /în + cruciș

ÎNCRUCIȘÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCRUCIȘA și A SE ÎNCRUCIȘA. ◊ A sta (sau a ședea) cu brațele (sau mâinile) ~te a) a sta și a privi pasiv la cele din jur; b) a sta degeaba; a pierde vremea. 2) (despre persoane) Care se uită cruciș; sașiu. 3) (despre ochi, privire) Care este orientat cruciș; sașiu; ceacâr; ponciș; zbanghiu. /v. a (se) încrucișa

încrucișà v. 1. a pune cruciș: a încrucișa brațele; 2. a merge cruciș: drumurile se încrucișau.

încrucișat a. 1. dispus în formă de cruce; 2. cruciș: nora era mai în vârstă și încrucișată CR.

încrucișát, -ă adj. Așezat în formă de cruce. Cu privirea încrucișată, șpanchĭ. A sta cu brațele încrucișate, a sta nepăsător saŭ inactiv.

încrucișéz v. tr. (d. cruciș). Pun cruciș: încrucișez brațele. V. intr. Merg cruciș, explorez cîmpu, marea: vapoarele încrucișaŭ. V. refl. Mă pun, îs așezat cruciș: drumurile se încrucișează.

ÎNCRUCIȘA vb. 1. a se interfera, a se intersecta, a se întretăia, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Liniile se ~.) 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. a (se) goni, a (se) împerechea, a (se) împreuna, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (Sînt animale care se ~.) 4. (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. a se amesteca, a se corci. (Două specii de plante se pot ~.)

ÎNCRUCIȘAT adj., adv. 1. adj. întretăiat, (înv.) împoncișat. (Drumuri, linii ~.) 2. adj. amestecat, corcit, (pop.) mistreț, (prin Ban.) mistricioi, (Olt.) mistrițat. (Rase ~.) 3. adj. chiorîș, cruciș, pieziș, sașiu, strabic, (pop.) șpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacîr, ceur, chior, honchiu, ponciș, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~; privire ~.) 4. adv. chiondorîș, chiorîș, cruciș, sașiu, strîmb, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)

încrucișát, -ă, încrucișați, -te, adj. – Cu defect de vedere; care se uită cruciș; sașiu. – Din încrucișa „a așeza cruciș” (< în- + cruciș) (DEX, MDA).

a sta cu brațele încrucișate expr. 1. a fi pasiv / comod / nepăsător.