ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

ÎNCREȚÍT1 s. n. Încrețire. – V. încreți.

ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.

ÎNCREȚÍT1 s. n. (Rar) Încrețire. – V. încreți.

ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are, care face etc. crețuri; cusut cu cute, cu încrețituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, față) Zbârcit, ridat. – V. încreți.

ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la suprafețe netede) A face să capete crețuri sau cute. Iazul scînteia ca o oglindă mare de argint: nici o aburire nu-l încrețea. SADOVEANU, O. VI 15. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Refl. Marea luă o culoare mai întunecată, se încreți și începu a fierbe. BOLINTINEANU, O. 270. Apa-n vălurele... se-ncrețește. ALECSANDRI, P. III 278. ♦ A strînge pielea (în special a frunții) în formă de cute sau crețuri. Își încreți fruntea, pînă i se îngustă cît degetul. CAMILAR, TEM. 172. Domnul Frederic... te îndepărta cu mîna și-și încrețea fruntea. PAS, Z. I 308. Încreți fruntea și-și aținti privirea bolnavă în bagdadie. SADOVEANU, O. I 51. ◊ Refl. I se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, N. 148. Unii se încrețesc la chip, cînd le vorbește, de ai crede că au mîncat lămîi. PAS, Z. IV 102. Dar cum i s-a încrețit pielea pe frunte și pe sub ochi! VLAHUȚĂ, O. A. III 19. ◊ Intranz. (În expr.) A încreți din sprîncene v. sprînceană. 2. Refl. Fig. A se încrîncena, a se înfiora. Se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tîlhari. GHICA, S. 30. ◊ Tranz. Un vis care m-au încrețit din talpă pîn-în creștet. ALECSANDRI, T. 1086. 3. Tranz. (Cu privire la părul capului, p. ext. la persoane) A face să fie creț, a încîrlionța. Nu m-ai încrețit destul la tîmple. ALECSANDRI, T. 1650. Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri? NEGRUZZI, S. II 179.

ÎNCREȚÍT1 s. n. (Rar) Încrețire; felul în care se încrețește un lucru. Și-o cunosc numai pe mers, Pe mersul picioarelor, Pe-ncrețitul poalelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34.

ÎNCREȚÍT2, -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are sau face crețuri; (despre țesături) cusut cu încrețituri, cu cute. Fusta îi este înflorată, încrețită. STANCU, D. 75. Prin cîmpia dreaptă adia un vînt subțire de vară și apa care curgea prin apropierea tîrgușorului sclipea încrețită în bătaia luminii. SADOVEANU, O. I 183. Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Despre chipul omului, în special despre frunte și sprîncene) Plin de cute, zbîrcit; p. ext. posomorît, încruntat. Fruntea-i era încrețită, iar mustețele mari erau date după oală. DUNĂREANU, CH. 16. Mereu sta încrețită și sumbră a lui frunte. MACEDONSKI, O. I 256. Posomorît... cu sprincenele-ncrețite. CONTEMPORANUL, I 234.

încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă

încrețít s. n.

încrețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încrețeáscă

încrețít s. n.

ÎNCREȚÍ vb. 1. v. cuta. 2. v. rida. 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbârli. (Suprafața apei se ~ de vânt.) 4. v. ondula.

ÎNCREȚÍ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui.

ÎNCREȚÍT adj. 1. v. creponat. 2. v. ridat. 3. v. ondulat.

A încreți ≠ a descreți

A ÎNCREȚÍ ~ésc tranz. A face să se încrețească; a ondula; a cârlionța; a bucla. ~ o fustă. ~ fruntea. A-și ~ părul. [Sil. în-cre-] /în + a creți

A SE ÎNCREȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păr) A deveni creț; a se ondula; a se cârlionța; a se bucla. 2) (despre țesături, piele, hârtie etc.) A căpăta crețuri. 3) (despre pielea sau carnea omului) A se contracta în mod involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se înfiora. 4) fig. A manifesta nemulțumire printr-o grimasă. /în + a creți

încrețì v. 1. a face creț: a încreți fruntea, părul, rochea; 2. a se sbârci: se încreția carnea pe trup.

încrețit a. fig. îngrijurat: fruntea tristă și ’ncrețită EM.

încrețésc v. tr. Fac creț: a încreți fruntea, păru, pînza. Fig. A-ĭ încreți cuĭva carnea, a-l înfiora, a-l încrîncena. V. refl. Mă fac creț: bătrînilor li se încrețește fruntea de grijĭ. Fig. Mi se încrețise carnea de oroare, mă înfiorasem. V. chĭondorîș.

încreți vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.

ÎNCREȚI vb. 1. (GEOL.) a (se) cuta. (Suprafața pămîntului s-a ~ în urma unui seism.) 2. a (se) cuta, a (se) rida, a (se) zbîrci, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (S-a ~ la obraz.) 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei se ~ de vînt.) 4. a (se) bucla, a (se) cîrlionța, a (se) inela, a (se) ondula, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. și Munt.) a (se) scîrlionți. (Și-a ~ părul.)

ÎNCREȚIT adj. 1. creponat. (Hîrtie, țesătură ~.) 2. creț, cutat, ridat, zbîrcit, (fam.) smochinit, (fig.) boțit, brăzdat. (Un obraz tare ~.) 3. buclat, cîrlionțat, creț, inelat, ondulat, (rar) zulufat, (prin Olt. și Munt.) scîrlionțat, (prin Olt.) scîrcior. (Păr ~.)

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.