Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru încrețire

ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți.
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face crețuri. ♦ Tranz. A strânge pielea (frunții) astfel încât să formeze cute, zbârcituri. 2. Refl. Fig. (Despre pielea, carnea cuiva, p. ext. despre oameni) A se încrâncena, a se înfiora (din cauza groazei, spaimei etc.). 3. Tranz. A face părul creț; a ondula, a cârlionța. ♦ Refl. (Despre păr) A deveni creț (în urma ondulării). – În + creț.
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (se) încreți și rezultatul ei; zbârcire; încrețit1. – V. încreți.
ÎNCREȚÍ, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la suprafețe netede) A face să capete crețuri sau cute. Iazul scînteia ca o oglindă mare de argint: nici o aburire nu-l încrețea. SADOVEANU, O. VI 15. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Refl. Marea luă o culoare mai întunecată, se încreți și începu a fierbe. BOLINTINEANU, O. 270. Apa-n vălurele... se-ncrețește. ALECSANDRI, P. III 278. ♦ A strînge pielea (în special a frunții) în formă de cute sau crețuri. Își încreți fruntea, pînă i se îngustă cît degetul. CAMILAR, TEM. 172. Domnul Frederic... te îndepărta cu mîna și-și încrețea fruntea. PAS, Z. I 308. Încreți fruntea și-și aținti privirea bolnavă în bagdadie. SADOVEANU, O. I 51. ◊ Refl. I se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, N. 148. Unii se încrețesc la chip, cînd le vorbește, de ai crede că au mîncat lămîi. PAS, Z. IV 102. Dar cum i s-a încrețit pielea pe frunte și pe sub ochi! VLAHUȚĂ, O. A. III 19. ◊ Intranz. (În expr.) A încreți din sprîncene v. sprînceană. 2. Refl. Fig. A se încrîncena, a se înfiora. Se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tîlhari. GHICA, S. 30. ◊ Tranz. Un vis care m-au încrețit din talpă pîn-în creștet. ALECSANDRI, T. 1086. 3. Tranz. (Cu privire la părul capului, p. ext. la persoane) A face să fie creț, a încîrlionța. Nu m-ai încrețit destul la tîmple. ALECSANDRI, T. 1650. Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri? NEGRUZZI, S. II 179.
ÎNCREȚÍRE, încrețiri, s. f. Acțiunea de a (s e) încreți și rezultatul ei; zbîrcire. Încrețirea frunții. ♦ (Concretizat) Încrețitură, creț. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc. EMINESCU, O. I 117.
încrețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 să încrețeáscă
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
încrețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețésc, imperf. 3 sg. încrețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încrețeáscă
încrețíre s. f., g.-d. art. încrețírii; pl. încrețíri
ÎNCREȚÍ vb. 1. v. cuta. 2. v. rida. 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbârli. (Suprafața apei se ~ de vânt.) 4. v. ondula.
ÎNCREȚÍ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui.
ÎNCREȚÍRE s. 1. v. cutare. 2. v. ridare. 3. v. ondulare.
A încreți ≠ a descreți
A ÎNCREȚÍ ~ésc tranz. A face să se încrețească; a ondula; a cârlionța; a bucla. ~ o fustă. ~ fruntea. A-și ~ părul. [Sil. în-cre-] /în + a creți
A SE ÎNCREȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păr) A deveni creț; a se ondula; a se cârlionța; a se bucla. 2) (despre țesături, piele, hârtie etc.) A căpăta crețuri. 3) (despre pielea sau carnea omului) A se contracta în mod involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se înfiora. 4) fig. A manifesta nemulțumire printr-o grimasă. /în + a creți
încrețì v. 1. a face creț: a încreți fruntea, părul, rochea; 2. a se sbârci: se încreția carnea pe trup.
încrețésc v. tr. Fac creț: a încreți fruntea, păru, pînza. Fig. A-ĭ încreți cuĭva carnea, a-l înfiora, a-l încrîncena. V. refl. Mă fac creț: bătrînilor li se încrețește fruntea de grijĭ. Fig. Mi se încrețise carnea de oroare, mă înfiorasem. V. chĭondorîș.
încreți vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.
ÎNCREȚI vb. 1. (GEOL.) a (se) cuta. (Suprafața pămîntului s-a ~ în urma unui seism.) 2. a (se) cuta, a (se) rida, a (se) zbîrci, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (S-a ~ la obraz.) 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei se ~ de vînt.) 4. a (se) bucla, a (se) cîrlionța, a (se) inela, a (se) ondula, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. și Munt.) a (se) scîrlionți. (Și-a ~ părul.)
ÎNCREȚIRE s. 1. (GEOL.) cutare. (Proces de ~ a scoarței terestre.) 2. cutare, ridare, zbîrcire, (fam.) smochinire. (~ pielii obrazului.) 3. buclare, cîrlionțare, inelare, ondulare. (~ părului.)
a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.

încrețire dex online | sinonim

încrețire definitie

Intrare: încreți
încreți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: încrețire
încrețire substantiv feminin