ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.

ÎNCRÂNCINÁ vb. I v. încrâncena.

ÎNCRÎNCENÁ, pers. 3 încrâncenă, vb. I. Refl. (Despre ființe în general sau numai despre anumite părți ale corpului) A se contracta, a se înfiora (de frică, de scîrbă, de mînie). De cîte ori dascălul Pamfil cetește în gromovnic că iar are să fie zavistie mare și tăiere și războaie între împărați, mi se încrîncenă inima și n-am somn. SADOVEANU, F. J. 59. ◊ Tranz. Un nod greu îi încrîncenă grumazul. CAMILAR, T. 46. – Prez. ind. și: încrîncenez (DEȘLIU, M. 13). – Variante: crîncená (C. PETRESCU, Î. II 8), încrînciná (CREANGĂ, P. 77) vb. I.

ÎNCRÎNCINÁ vb. I v. încrîncena.

încrâncinà v. a se cutremura de groază: ți s’a încrâncina și ție carnea pe tine CR. [V. crâncen].