ÎNCRÂNCENÁ, încrâncenez, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncena. Var.: (reg.) încrânciná vb. I] – În + crâncen.

ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

ÎNCRÂNCENÁ, încrấncen, vb. I. Refl. A se înfiora, a se îngrozi, a i se încreți cuiva carnea de frică, de scârbă, de mânie; a se crâncena. [Prez. ind. și: încrâncenez. Var.: (reg.) încrânciná, vb. I] – În + crâncen.

ÎNCRÂNCENÁT, -Ă, încrâncenați, -te, adj. Înspăimântat, înfiorat (de frică, de scârbă, de mânie etc.). ♦ Fig. Crâncen, neîndurător. – V. încrâncena.

ÎNCRÎNCENÁ, pers. 3 încrâncenă, vb. I. Refl. (Despre ființe în general sau numai despre anumite părți ale corpului) A se contracta, a se înfiora (de frică, de scîrbă, de mînie). De cîte ori dascălul Pamfil cetește în gromovnic că iar are să fie zavistie mare și tăiere și războaie între împărați, mi se încrîncenă inima și n-am somn. SADOVEANU, F. J. 59. ◊ Tranz. Un nod greu îi încrîncenă grumazul. CAMILAR, T. 46. – Prez. ind. și: încrîncenez (DEȘLIU, M. 13). – Variante: crîncená (C. PETRESCU, Î. II 8), încrînciná (CREANGĂ, P. 77) vb. I.

ÎNCRÎNCENÁT, -Ă, încrîncenați, -te, adj. (Despre ființe și mai ales despre părți ale corpului lor) Contractat, înfiorat. Degetele mîinilor îi stăteau încrîncenate. CAMILAR, N. I 180. Lumea... se uita și-și simțea carnea încrîncenată de ceea ce vedea. PAS, Z. III 11. ♦ Fig. Cumplit, neîndurat, nemilos. Toată fărîma de viață și tot veninul urii încrîncenate erau trădate de privirile cîinoase ale ochilor cenușii, întunecați ca pulberea. MIHALE, O. 219.

!încrâncená (a se ~) vb., ind. prez. 3 se încrânceneáză

încrâncená vb., ind. prez. 1 sg. încrâncen/încrâncenéz, 3 sg. și pl. încrâncenă/încrânceneáză

ÎNCRÂNCENÁ vb. a se cutremura, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimânta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scârbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNCRÂNCENÁT adj. 1. cutremurat, înfiorat, înfricoșat, îngrozit, înspăimântat, zguduit, (înv. și pop.) spăimântat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ la primirea veștii.) 2. v. înverșunat.

A ÎNCRÂNCENÁ ~éz tranz. A face să se încrânceneze. [Și încrâncen] /în + crâncen

A SE ÎNCRÂNCENÁ mă ~éz intranz. 1) (despre corp și despre părți ale lui) A se contracta în mod involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încreți; a se înfiora. 2) (despre lupte) A deveni (mai) crâncen; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se îndârji. [Și încrâncen] /în + crâncen

încrîncenéz v. tr. (d. crîncen saŭ vsl. krončinĭati sen, a se înverșuna). Umplu de oroare, înfior. V. refl. Mă înfior (uzitat la pers. III): mulțĭ oamenĭ stăteaŭ încrîncinațĭ (Mold.) de mugetu vitelor (Șez. 30, 196). – Vechĭ și -nesc.

ÎNCRÂNCENA vb. a se cutremura, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNCRÎNCENAT adj. 1. cutremurat, înfiorat, înfricoșat, îngrozit, înspăimîntat, zguduit, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ la primirea veștii.) 2. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.)

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.