INCORPORÁȚIE s. f. v. încorporație.

ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

INCORPORÁȚIE s. f. v. încorporație.

ÎNCORPORÁȚIE, încorporații, s. f. Încorporare. [Var.: incorporáție s. f.] – Din fr. incorporation.

incorporáție v. încorporáție

!încorporáție/incorporație (-ți-e) s. f., art. încorporația/ incorporáția (-ți-a), g.-d. art. încorporáției/incorporației; pl. încorporáții/incorporáții, art. încorporáțiile/incorporáțiile (-ți-i-)

incorporáție s. f., g.-d. art. incorporáției

încorporáție s. f. (sil. -ți-e), art. încorporáția (sil. -ți-a), g.-d. art. încorporáției; pl. încorporáții, art. încorporáțiile (sil. -ți-i-)

INCORPORÁȚIE s.f. v. încorporație.

ÎNCORPORÁȚIE s.f. 1. Încorporare. 2. Construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că se include complementul în verb, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. [Gen. -iei, var. incorporație, incorporațiune. / < fr. incorporation].

ÎNCORPORÁȚIE s. f. 1. încorporare. 2. construcție gramaticală specifică unor limbi, constând în aceea că în verb se include complementul, sudându-se cu el și dând naștere unui nou cuvânt compus. (< fr. incorporation, lat. incorporatio)

*incorporațiúne f. (lat. in-corporátio, -ónis. V. corporațiune). Acțiunea de a saŭ de a te incorpora. – Și -áție, dar maĭ des încorporare.