Dicționare ale limbii române

2 intrări

20 definiții pentru încoronare

ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) pune coroană de monarh; p. ext. a deveni sau a învesti pe cineva monarh. 2. Tranz. A împodobi cu ceva (în formă de coroană); a încununa. 3. Tranz. Fig. A desăvârși o lucrare, o operă, o activitate; a reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă; a încununa (2). – Din lat. incoronare.
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. – V. încorona.
ÎNCORONÁ, încoronez, vb. I. 1. Refl. (Despre monarhi) A pune pe cap coroana ca simbol al demnității de monarh; p. ext. a deveni monarh, a se urca pe tron. În anul 1301, dinastia lui Arpad se stinge și, după lupte, se încoronează un rege din dinastia de Anjou. IST. R.P.R. 106. Și-n aceste clipe se vor face războaie, se vor încorona regi. EMINESCU, N. 61. Se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Tranz. El, Volos, doar-a-ncoronat Pe Decebal cel luminat. COȘBUC, P. II 303. 2. Tranz. Fig. A împodobi cu ceva în chip de coroană; a încununa. Niște sprincene... încoronau ochii ei negri. NEGRUZZI, S. I 44. Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează, Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii. ALEXANDRESCU, P. 28. 3. Tranz. Fig. A încheia, a desăvîrși o activitate printr-o ultimă realizare valoroasă.
ÎNCORONÁRE, încoronări, s. f. Acțiunea de a (se) încorona. 1. Ceremonia urcării pe tron a unui suveran. Din suflet s-a bucurat... de-ncoronare cînd a aflat. ALEXANDRESCU, M. 349. 2. Fig. Încheiere, desăvîrșire (a unei opere, a unei activități, a unei cariere etc.). Simfonia este încoronarea activității lui muzicale.
încoroná (a ~) vb., ind. prez. 3 încoroneáză
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronắrii; pl. încoronắri
încoroná vb., ind. prez. 1 sg. încoronéz, 3 sg. și pl. încoroneáză
încoronáre s. f., g.-d. art. încoronării; pl. încoronări
ÎNCORONÁ vb. 1. v. încununa. *2. (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)
ÎNCORONÁRE s. 1. v. încununare. *2. (fig.) încununare. (~ operei sale.)
A încorona ≠ a detrona
A ÎNCORONÁ ~éz tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punând coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A împodobi cu ceva în formă de coroană; a încununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia printr-o realizare de prestigiu; a încununa. /<lat. incoronare
încoronà v. 1. a pune o coroană pe cap; 2. fig. a recompensa, a premia: a încorona munca; 3. a împodobi: flori încoronau fruntea-i; 4. a desăvârși: sfârșitul încoronează lucrarea.
încoronare f. 1. acțiunea de a încorona; 2. fig. încheiere, sfârșit.
încoronáre f. Acțiunea de a încorona. Fig. Încheĭere, sfîrșit. – Pin sec. 18-19 și încoronáție (rus. koronáciĭa, pol. -acya).
încoronéz v. tr. (d. coroană; lat. coróno, -áre; fr. couronner). Pun o coroană în cap (cum li se face suveranilor cînd se suĭe pe tron). Încununez. Înconjor dominînd: forturile care încoronează orașu. Fig. Onorez, recompensez: a încorona virtutea, o operă. Termin bine ceĭa ce a fost început bine: sfîrșitu încoronează opera. V. refl. Îmĭ pun coroana în cap: Napoleon s’a încoronat singur. V. coronesc.
ÎNCORONA vb. 1. a încununa, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)
ÎNCORONARE s. 1. încununare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încununare. (~ operei sale.)

încoronare dex online | sinonim

încoronare definitie

Intrare: încorona
încorona verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: încoronare
încoronare substantiv feminin