ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. A pune coarne. ♦ Fig. A exagera, a deforma realitatea; a înflori. ♦ Fig. (Fam.) A-și înșela soțul sau soția. – Din încornorat (derivat regresiv).

ÎNCORNORÁ, încornorez, vb. I. Tranz. 1. A adăuga unei povestiri, unei întîmplări amănunte născocite, a exagera faptele, a deforma adevărul; a înflori, a umfla. Mă, Tudore, n-o mai încornora și tu așa! zise nevasta lui Pațanghel. PREDA, Î. 78. Nu-i era de ajuns cum le încornora toate cîte le auzea și le vedea. CARAGIALE, O. III 34. Încornorează țînțarul, De ți-l face cît magarul. PANN, P. V. I 28. 2. (Familiar, cu privire la soți) A înșela, a pune coarne.

încornorá (a ~) vb., ind. prez. 3 încornoreáză

încornorá vb., ind. prez. 1 sg. încornoréz, 3 sg. și pl. încornoreáză

ÎNCORNORÁ vb. v. exagera, înșela, trăda.

A ÎNCORNORÁ ~éz tranz. 1) (fapte relatate) A denatura prin adăugare de elemente născocite. 2) pop. (soți) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale; a înșela. /în + corn

încornoráre s.f. (pop.) 1. înșelare în căsnicie. 2. împodobit cu coarne. 3. exagerare.

încornorá v. 1. a pune coarne; 2. fig. a exagera: cum le încornora toate câte le auzia CAR.

cornoréz și înc- v. tr. Pun coarne. Fig. Amplific, exagerez: încornorez o povestire.

încornoréz, V. cornorez.

încornora vb. v. EXAGERA. ÎNȘELA. TRĂDA.

încornora, încornorez v. t. a-și înșela soțul sau soția