cóntra1- [At: DEX2 / E: fr contre, it contra] Element de compunere cu sensul de „împotriva”, „opus”.

cóntra2 [At: P. MAIOR, IST. 271/3 / V: coántra, cóndra, cóndră, cóndri / E: lat contra] 1 pp În schimbul. 2 pp În direcția opusă. 3 pp Împotriva. 4 pp (Îlav) Din ~ sau ~tra Dimpotrivă. 5 pp (Îe) Pro și ~ Pentru și împotriva. 6 pp (Îe) A sta (în) ~ sau de ~tră sau a pune sau (a se lua) în ~ sau (de ~tră) A se împotrivi. 7 pp (Îe) A fi sau a se lua (în) ~ cu cineva A fi în dezacord cu cineva. 8 pp (Îe) Om de ~tră Om care caută ceartă. 9 av Împotrivă. 10 av Cu totul altfel.

contrá3 vt [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / Pzi: ~réz / E: fr contrer] 1 A contrazice. 2 (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3 (La bridge) A cere o amendă dublă Si: a se opune.

ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a se opune; p. ext. a se lua la harță, a se ciocni în păreri (cu cineva). – În + contra.

ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. – V. încontra.

ÎNCONTRÁ, încontrez, vb. I. Refl. (Popular) A se împotrivi, a se opune, a se lua la harță (cu cineva), a se ciocni în păreri. Avem în sat un căpău, unul care se-ncontrează cu mine. CAMILAR, N. II 409. Nu era greu de priceput că, pe drum, el se încontrase cu ei. PAS, L. I 40. Se cam încontrau dumnealor, domnii profesori. SADOVEANU, N. F. 150.

ÎNCONTRÁRE, încontrări, s. f. (Popular) Acțiunea de a se încontra; ceartă, sfadă. Nevoia asta mi se trage dintr-o încontrare cu dom’ locotenent Canțîr. CAMILAR, N. I 14.

!încontrá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încontreáză

încontráre (pop.) s. f., g.-d. art. încontrắrii; pl. încontrắri

încontrá vb., ind. prez. 1 sg. încontréz, 3 sg. și pl. încontreáză

încontráre s. f., g.-d. art. încontrării; pl. încontrări

ÎNCONTRÁ vb. v. contrazice, împotrivi, opune.

ÎNCONTRÁRE s. v. contrazicere.

A SE ÎNCONTRÁ mă ~éz intranz. pop. A se ciocni în păreri (unul cu altul); a nu fi de acord unul cu altul. [Sil. -con-tra] /în + contra

*cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă, care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!

*încontréz (mă) v. refl. Munt. Fam. Mă opun, mă pun contra cuĭva.

încontra vb. v. CONTRAZICE. ÎMPOTRIVI. OPUNE.

încontrare s. v. CONTRAZICERE.

ancontra La Valentin Gr. Chelaru, BPh., IV, 106, a se ancontra „a se lua la ceartă” e declarat franțuzism de mahala. Desigur, nu voi fi de acord cu termenul franțuzism (vezi LR, XV, 1 p. 219), dar cuvîntul nici nu vine din franțuzește, unde, pe cîte știu, *encontrer nu e atestat (cel mult ar putea fi vorba de un cuvînt francez format în România, vezi p. 19 u.). Nici L. Spitzer, BPh., V p. 183, nu rezolvă problema trimițînd la fr. rencontre. De fapt, ancontra e o simplă variantă a lui încontra, atestat în DA și, cel puțin în primele decenii ale secolului nostru, răspîndit la țară (l-am auzit adesea în tinerețe la Reviga, vezi BPh., V, p. 166; vezi și Iorgu Iordan, BPh., V, p. 181). Vezi și derivatul încontreală, BPh., VII-VIII, p. 135. Cred că încontra nu e derivat de la contra, cum zice DA, ci de la substantivul contra „ceartă” (BL, VI, p. 112 u. și 153 u.). Cu toate diferențele formale, cred că avem același verb în a se încondura (încondora, Lex. reg. I, p. 51). Dacă reiau aici discuția este pentru a nota o serie de variante care par a se explica prin încrucișări cu chior: cMonăora (cu o serie de derivate) și închiondora (de asemenea cu derivate) la Udrescu, chiondorî și condorî la Scriban (care trimite, pentru derivatul chiondorîș, condorîș, la magh. kondoros „încrețit”; Tamás nu inserează cuvîntul), închiondorî la TDRG și CADE, ciondorîș, în Lex. reg. I, p. 113.

încontra, încontrez I. v. t. a contrazice, a combate II. v. r. a se opune, a se împotrivi