ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur-împrejur, care înconjoară. – Înconjura + suf. -ător.

ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjură. – Înconjura + suf. -ător.

ÎNCONJURĂTÓR, -OÁRE, înconjurători, -oare, adj. Care se află de jur împrejur, care înconjoară. Mediu înconjurător.

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

înconjurătór adj. m., pl. înconjurătóri; f. sg. și pl. înconjurătoáre

ÎNCONJURĂTÓR adj. 1. v. ocolit. 2. v. împrejmuitor. 3. v. ambiant.

ÎNCONJURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care înconjoară; dispus de jur împrejur; împrejmuitor. /a înconjura + suf. ~ător

ÎNCONJURĂTOR adj. 1. ocolit, ocolitor. (Un drum ~.) 2. împrejmuitor, (rar) țărmuitor. (Un gard ~.) 3. ambiant. (Mediul ~.)

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.