ÎNCONDURÁ1, încóndur și încondór, vb. I. Refl. (Rar) A se încălța cu conduri.

ÎNCONDURÁ2, încóndur și încondór, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. Șalupele cu două pînze alunecă, se întrec ca lebedele, cînd își încondură aripile și vîslesc adînc cu picioarele lor cenușii. DELAVRANCEA, V. V. 161.

ÎNCONDURÁ1, încóndur, vb. I. Refl. (Înv.) A se încălța cu conduri. – Din în- + condur.

ÎNCONDURÁ2, pers. 3 încóndură, vb. I. Tranz. (Rar, despre păsări) A-și înfoia penele, aripile. – Din în- + condur.

A ÎNCONDURÁ pers. 3 încóndură tranz. rar (penele sau aripile) A face să se înfoaie. /în + condur

încondurá, încóndur sau înconduréz, vb. I (reg.) 1. (înv.) a (se) încălța în conduri. 2. a se umfla în pene, a se mândri.

încondúr și -éz, a -á v. tr. (d. condur). Munt. Încalț cu conduriĭ, Fig. Înalț ca cum ar fi încălțat cu condurĭ. (Se zice maĭ ales de lebede cînd îșĭ țin aripile rîdicate, cum obișnuiesc ele cînd înoată): ca lebedele cînd îșĭ încondură aripile.