Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru încolătăci

ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Înv. și reg.) A (se) încolăci. – Contaminare între încolăci și împletici.
ÎNCOLĂTĂCÍ, încolătăcesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se încolăci. În mlădieri line [șarpele] Se încolătăci fericit Și mîndru de sine. TOMA, C. V. 346. Se încolătăcesc firele și pe urmă ard. SEVASTOS, N. 7. Ceață grea... ca un zmeu se încolătăcește împrejurul orașului. NEGRUZZI, S. I. 270.
încolătăcí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 să încolătăceáscă
încolătăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolătăcésc, imperf. 3 sg. încolătăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolătăceáscă
ÎNCOLĂTĂCÍ vb. v. ghemui, încârliga, încolăci, încovriga, înfășura, învălătuci, răsuci, suci.
încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).
încolătăci vb. v. GHEMUI. ÎNCÎRLIGA. ÎNCOLĂCI. ÎNCOVRIGA. ÎNFĂȘURA. ÎNVĂLĂTUCI. RĂSUCI. SUCI.

încolătăci dex online | sinonim

încolătăci definitie

Intrare: încolătăci
încolătăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a