ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Acțiunea de a se încolăci și (mai ales) rezultatul ei.

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

ÎNCOLĂCITÚRĂ s. v. încolăcire, înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire.

ÎNCOLĂCITÚRĂ ~i f. 1) Buclă formată prin încolăcirea unui obiect. 2) Formă arcuită rezultată dintr-o încolăcire. /a încolăci + suf. ~tură

încolăcitură f. rezultatul încolăcirii și lucrul încolăcit.

încolăcitúră f., pl. ĭ. Rezultatu încolăciriĭ (spiră): funia formează încolăciturĭ în prejuru paruluĭ.

încolăcitură s. v. ÎNCOLĂCIRE. ÎNFĂȘURARE. ÎNVĂLĂTUCIRE. RĂSUCIRE. SUCIRE.