Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru încleșta

ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.
ÎNCLEȘTÁ, încleștez, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, cu privire la mîini, pumni, fălci etc.) A strînge puternic, ca un clește. Lopătarii surprinși încleștară mîinile pe lopeți. GALACTION, O. I 198. Radu încleștează pumnii înăbușit. CAMIL PETRESCU, T. II 57. Taci! șopti ea încleștîndu-și nervos mîna stîngă pe brațul lui. REBREANU, R. I 221. ◊ Expr. A încleșta (sau, refl., a i se încleșta cuiva) fălcile (sau gura) = a înțepeni (sau a i se înțepeni cuiva) maxilarele; p. ext. a amuți, a nu mai putea vorbi (din cauza unei emoții, a unei boli). Mi se încleștaseră fălcile, de nu mai puteam vorbi. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. O emoție distrugătoare îi încleșta fălcile, bătăile inimii îl sufocau. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. ♦ (Cu privire la un obiect, la un instrument) A prinde strîns, ca într-un clește; a strînge cu putere. El tace năuc, încleștînd ruginita-i lopată. TOMA, C. V. 399. 2. Refl. (Despre mîini, p. ext. despre oameni) A se agăța, a se prinde cu putere (de ceva); a rămîne prins (de ceva). Cîteva femei, sălbăticite de spaimă... se încleștează de gîtul vitelor. CAMILAR, N. I 304. Mîinile lui se încleștaseră pe frîu. SANDU-ALDEA, U. P. 16. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 121. ◊ Fig. Îl părăsise acea putere de luare-aminte care se încleșta de lecție și-i sorbea înțelesul dintr-o citire. VLAHUȚĂ, O. A. I 100. 3. Refl. (Determinat adesea prin «în (sau «la) luptă») A se încăiera, a se lupta cu îndîrjire, corp la corp. Ercule se încleștă la luptă cu Achelou. ISPIRESCU, U. 72. Ei se-ncleștează-n luptă cu-a nemților armată. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ Fig. (Despre război, lupte) A crește în intensitate, a se înteți; a ajunge la încăierare generală, la luptă corp la corp. Lupta se încleștase acum crîncenă și stăruitoare. ODOBESCU, S. III 585. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSDANDRI, P. II 16. Și războiul se-ncleștează, mai ucigaș. NEGRUZZI, S. I 122. – Prez. ind. pers. 3 și: încleáștă (BELDICEANU, P. 63).
încleștá (a ~) vb., ind. prez. 3 încleșteáză
încleștá vb., ind. prez. 1 sg. încleștéz, 3 sg. și pl. încleșteáză
ÎNCLEȘTÁ vb. 1. a strânge. (A ~ dinții, pumnii.) 2. v. crispa. 3. v. încăiera.
A încleșta ≠ a descleșta
A ÎNCLEȘTÁ ~éz tranz. 1) A prinde ca în clește. 2) A strânge cu putere (ca un clește). ~ pumnii. [Sil. în-cleș-] /în + clește
A SE ÎNCLEȘTÁ mă ~éz intranz. 1) A se închide strâns de tot (ca cleștele). ◊ A i ~ fălcile (sau gura) a-i deveni țapene maxilarele; a nu fi în stare să deschidă gura. 2) A se agăța cu disperare. 3) (despre ființe) A se lua la luptă, apucându-se cu îndârjire. 4) fig. (despre lupte, războaie) A deveni mai intens; a se desfășura mai crâncen. /în + clește
încleștà v. 1. a strânge cu putere, a înțepeni: a încleșta gura, dinții; 2. fig. a se întărâta: războiul se încleștează mai cu foc NEGR. [Lit. a strânge cu cleștele].
încleștéz v. tr. Strîng ca în clește: frigu-mĭ încleștase fălcile în cît nu puteam vorbi. Înțepenesc, fixez: șoĭmu-șĭ încleștase ghearele în gîscă. V. refl. Mă înțepenesc. Fig. Mă întart, mă aprind: se încleștase la luptă.
ÎNCLEȘTA vb. 1. a strînge. (A ~ dinții, pumnii.) 2. a (se) contracta, a (se) crispa, a (se) zgîrci. (Fața i se ~; furia îi ~ fața.) 3. a se încăiera, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.)

încleșta dex online | sinonim

încleșta definitie

Intrare: încleșta
încleșta verb grupa I conjugarea a II-a