ÎNCÍNGE2, încíng,
vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc.
2. Tranz. și
refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea).
3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [
Perf. s. încinsei,
part. încins] –
Lat. incingere. ÎNCÍNGE1, încíng,
vb. III.
1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊
Tranz. fact. El încinge focul.
2. Refl. și
tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦
Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦
Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦
Refl. și
tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți.
3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [
Perf. s. încinsei,
part. încins] –
Lat. incendere. ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului.
2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. –
V. încinge2. ÎNCÍNS1 s. n. Faptul de a (se) încinge2. –
V. încinge2. ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦
Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit.
2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. –
V. încinge1. ÎNCÍNGE2, încíng,
vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc.
2. Tranz. și
refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea).
3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [
Perf. s. încinsei,
part. încins] –
Lat. incingere. ÎNCÍNGE1, încíng,
vb. III.
1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊
Tranz. fact. El încinge focul.
2. Refl. și
tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦
Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦
Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦
Refl. și
tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți.
3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [
Perf. s. încinsei,
part. încins] –
Lat. incendere. ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre oameni sau despre corpul lor) Cu mijlocul cuprins într-o cingătoare. ♦ (Despre cingătoare, brâu etc.) Înfășurat în jurul corpului.
2. (Despre arme) Prins, atârnat de cingătoare; (despre oameni) cu arma prinsă la cingătoare. –
V. încinge2. ÎNCÍNS1 s. n. Faptul de a (se) încinge2. –
V. încinge2. ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari, bine aprins. ♦ Înfierbântat2, încălzit foarte tare (de foc, de soare etc.). ♦
Fig. Aprins2, înflăcărat, întețit.
2. (Despre fân, cereale, făină etc.) Care a început să fermenteze, stricat, alterat; aprins2, fermentat. –
V. încinge1. ÎNCÍNDE vb. III
v. încinge1. ÎNCÍNGE2, încíng,
vb. III.
Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊
Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin
prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊
Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊
Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊
Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57.
2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271.
3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊
Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale:
perf. s. încinsei;
part. încins. – Variantă:
cínge vb. III.
ÎNCÍNGE1, încíng,
vb. III.
1. Refl. (Despre foc) A se aprinde puternic, a arde cu flacără mare. Focul se încingea greoi. Ardea numai înlăuntru și mai mult afuma. REBREANU, R. II 205. Flacăra începu a se încinge. ODOBESCU, S. I 21. Focul cînd se încinge, Anevoie se stinge. PANN,
P. V. III 12. ◊
Tranz. (Rar) Desprinse vreo două scînduri... le aruncă pe foc... focul le încinse. CONTEMPORANUL, VIIII 193. (Poetic) Flăcările încingeau zările. SADOVEANU, O. I 247. Voi, norilor mătăhăloși, Încingă-vă flăcări albastre.
TOMA, C. V. 353.
2. Refl. (Despre obiecte) A se înfierbînta tare; a se încălzi (pînă la incandescență). Soba s-a încins. ◊
Tranz. Oltul străbate uriașa monotonie a cîmpiei. Sînt întinderi nesfîrșite de pămînt, pe care soarele le încinge ca pe niște cuptoare.
BOGZA, C. O. 386. La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața mlaștinilor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului.
CARAGIALE, O. I 286.
3. Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune; cu privire la o ființă) A cuprinde; a consuma, a mistui. Întețindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. ISPIRESCU, L. 103. Amoroase porumbițe...
zboară către dulcele lor cuib, purtate prin aer de dorul ce le-ncinge. ODOBESCU, S. III 35. ♦
Refl. A se manifesta puternic, a se aprinde. Dragostea... se încinsese între ei.
ISPIRESCU, L. 78. ♦ (Cu privire la acțiuni în desfășurare) A începe cu putere, cu aprindere, a desfășura puternic. Băieții încinseră o horă de gemea puntea vaporului. BART, S. M. 13. ◊
Refl. Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. COȘBUC, P. I 143. Dan reluă discuția. Atunci se încinse o ceartă crudă, înveninată. VLAHUȚĂ, O. A. 313. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112.
4. Refl. (Despre cereale, făină etc.) A începe să fermenteze din pricina umezelii și a căldurii care urmează după aceea; a se strica, a se aprinde. S-a încins mălaiul. ▭ Dacă se întîmplă ca bobii de fasole să nu fie bine uscați... este de neapărată trebuință ca fasolea să se usuce, întinzîndu-se la soare... căci altfel se aprinde, se încinge, se înnegrește și prinde mucegai. PAMFILE, A. R. 187. – Forme gramaticale:
perf. s. încinsei,
part. încins. – Variantă: (învechit și regional)
încínde (TEODORESCU, P. P. 322)
vb. III.
ÎNCÍNS3, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre corp;
p. ext. despre om) Legat, înfășurat (cu cingătoare, brîu etc.). [Brîul] era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. COȘBUC, P. I 122. Deodată s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn de fier peste mijloc. CREANGĂ, P. 88. ♦ (Despre cingătoare, brîu etc.) Înfășurat, legal (împrejurul corpului). ◊ (Adverbial)
Fig. Iar, pe sub colină, rîul Curge-ncins pe lîngă ea, Tocmai cum pe draga mea O încinge brîul. COȘBUC, P. I 261.
2. (Despre arme) Prins, atîrnat de corp cu o cingătoare; (despre persoane) cu arma prinsă de corp cu o cingătoare. L-am văzut... încins cu sabie peste giubeaua blănită. NEGRUZZI, S. I 70.
3. Fig. Înconjurat, împresurat (din toate părțile).
ÎNCÍNS1 s. n. Faptul de
a (se) încinge2. ◊
Expr. La încinsul brîului = la cingătoare, la brîu, la mijlocul corpului. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca peptului, La încinsul brîului. ALECSANDRI, P. P. 73.
ÎNCÍNS2, -Ă, încinși, -se,
adj. 1. (Despre foc) Care arde cu flăcări mari; puternic aprins. ♦ Încălzit, înfierbîntat (de foc, de soare etc.). Soba fusese prea încinsă. DUMITRIU, N. 134. În fața unei sobe încinse, stăteau strînși umăr la umăr niște lucrători. CAMILAR, N. II 230. Îmi săreau stropi de untură încinsă pe mîini. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 47. ♦
Fig. Aprins, înflăcărat, întețit. În apus e luptă-ncinsă între noapte și lumină. CERNA, P. 57.
2. (Despre cereale, făină etc.) Stricat, fermentat; aprins.
încínge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. încíng, 1
pl. încíngem,
perf. s. 1
sg. încinséi, 1
pl. încínserăm;
ger. încingấnd;
part. încíns
încínge (a înfierbânta, a înfășura cu o cingătoare) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încíng, perf. s. 1 sg. încinséi, 1 pl. încínserăm; ger. încingând; part. încíns încíns (înfierbântare, înfășurare) s. n. ÎNCÍNGE vb. (înv.) a (se) înfășura, a (se) strânge, (înv.) a (se) împrejura. (Un brâu îi ~ mijlocul; se ~ cu un brâu.) ÎNCÍNGE vb. v. intensifica, împresura, încercui, înconjura, înflăcăra, înfoca, înroși, înteți. ÎNCÍNGE vb. 1. a arde, a încălzi, a înfierbânta. (A ~ cuptorul de pâine.) 2. a înfierbânta, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 3. v. coace. 4. a dogori, a înfierbânta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pământul.) 5. a se aprinde, a fermenta, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fânul s-a ~.) ÎNCÍNS adj. înfășurat. (Cu brâul ~.) ÎNCÍNS adj. 1. cald, dogorit, fierbinte, înfierbântat, (astăzi rar) înfocat. (Plită ~.) 2. aprins, fermentat. (Fân ~.) A (se) încinge ≠ a (se) descinge încínge (încíng, încíns), vb. –
1. A aprinde, a lua foc. –
2. (
Refl.) A arde, a se mistui. –
3. A încălzi. –
4. (
Refl.) Despre grîu, a se încinge, a fermenta. –
Var. încinde.
Lat. incendĕre (Crețu, Col. lui Traian, IV, 246; Pușcariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR),
cf. it. incendere,
prov. encender,
sp.,
port. encender. A ajuns să se confunde sub aspect fonetic cu a încinge „a înfășura peste mijloc o cingătoare”, din
lat. cingere. –
Der. încins,
s. n. (
înv., exaltare, pasiune).
A ÎNCÍNGE încíng tranz. 1) (cingători) A înfășura strângând bine mijlocul. 2) (persoane sau mijlocul) A lega cu o cingătoare. 3) (arme) A prinde de mijlocul corpului. 4) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui; a împresura. [Ger. încinzând] /<lat. incingere A SE ÎNCÍNGE mă încíng intranz. 1) (despre foc, flăcări etc.) A începe să ardă cu intensitate. ~ cuptorul. 2) (despre fân, cereale, făină etc.) A-și pierde proprietățile inițiale (din cauza umezelii, îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se aprinde. Fânul s-a încins. 3) rar (despre persoane) A căpăta tot mai mult suflet; a se însufleți; a se înflăcăra; a se anima; a se antrena; a se entuziasma; a se electriza; a se ambala. 4) (despre discuții, lupte etc.) A deveni mai intens; a se înteți; a se întări. /<lat. incingere încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].
încinge v.
1. a se aprinde: jocul se încinse; fig. se încinse o convorbire, o luptă;
2. a se încălzi și a se strica (de grâu, fân). [Vechiu-rom. încinde = lat. INCENDERE: forma modernă încinge e un compromis din încinde și încinge, perfectul lor comun fiind încinse].
încins a. fig. aprins: încins de grija țării OD. ║ n. încingere: la încinsul brâului POP.
1) încíng, -íns, a
-e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V.
cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.
2) încíng (mă), -íns, a
-e v. refl. (lat. incéndere, a aprinde, d. *cándere; it. incéndere, pv. encendre, sp. pg. encender. V.
candid, candelabru, policandru, încint, incendiŭ). Mă aprind, mă încălzesc tare: focu s’a încins, soba s’a încins. Fig. Vorba, lupta s’a încins. Mă stric din cauza călduriĭ, vorbind de cereale: grîu, porumbu s’a încins în hambar. – Rar și transitiv: m’aŭ încins frigurile. Vechĭ
încind și
-inz, a
încinde. 1) încíns, -ă adj. (lat. incinctus). Care e încins cu brîu, cu cureaŭa. Care e încins cu sabia, cu baĭoneta: soldat încins.
2) încíns, -ă adj. (lat. incensus). Aprins, stricat de căldură: grîu încins. Fig. Încins de grijĭ, plin de grijĭ. S. f. și n. Vechĭ. Aprindere, mînie.
ÎNCINGE vb. 1. (înv.) a (se) împrejura. (Se ~ cu un brîu.) 2. a înfășura, a strînge. (Un brîu îi ~ mijlocul.) încinge vb. v. INTENSIFICA. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCONJURA. ÎNFLĂCĂRA. ÎNFOCA. ÎNROȘI. ÎNTEȚI. ÎNCINGE vb. 1. a arde, a încălzi, a înfierbînta. (A ~ cuptorul de pîine.) 2. a înfierbînta, (înv. și reg.) a pripi. (Flăcările îi ~ obrazul.) 3. a se coace, a se înfierbînta. (S-a ~ stînd lîngă sobă.) 4. a dogori, a înfierbînta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.) 5. a se aprinde, a fermenta, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.) ÎNCINS adj. înfășurat. (Cu brîul ~.) ÎNCINS s. încingere, înfășurare, înfășurat, strîngere, strîns. (~ brîului în talie.) ÎNCINS adj. 1. cald, dogorit, fierbinte, înfierbîntat, (astăzi rar) înfocat. (Plită ~.) 2. aprins. (Fîn ~.) a lua (pe cineva)
la încins expr. a bate (pe cineva).
a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (
glum.) a muri împușcat.
2. a muri în împrejurări dubioase.
a se încinge tărâța (în cineva)
expr. a se înfuria (pe cineva).
încinge, încing
v. t. a bate.