ÎNCHIONDORÁ, închiondorez, vb. I. Refl. A se uita la cineva chiondorîș, încruntat, posomorît, supărat. – Variante: închioldurá (PAS, L. I 43) vb. I, închiondorî́ vb. IV.

ÎNCHIONDORÎ́ vb. IV v. închiondora.

închiondorî vb. IV refl. (reg.) V. închiondorá.

închĭondoréz (mă) v. refl. Munt. Mă uĭt chĭondorîș (chĭorîș), mă împoncișez. – Și -răsc, a se -rî́. În Olt. mă încondorez.