ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă.

ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. A strânge chingile șeii pe cal, a pune chinga, a lega cu chinga. ♦ A lega, a fixa șaua, tarnița etc. 2. Refl. A se lega, a se strânge cu o cingătoare; a se încinge2. – În + chingă.

ÎNCHINGÁ, închíng, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la animale de călărie) A pune chinga, a lega cu chinga, a strînge în chingi. Petrișor... și-a luat calul, l-a închingat frumos, a încălecat ș-a pornit. SADOVEANU, O. III 427. Aruncai șaua pe spatele Pisicuții și-o închingai. HOGAȘ, M. N. 126. Mihnea calu-și închinga. TEODORESCU, P. P. 657. ♦ (Cu privire la șa, tarniță etc.) A lega, a fixa, a imobiliza. Și-a scos calul, după ce i-a închingat tarnița. SADOVEANU, N. F. 21. ◊ Fig. Pereții suri ai unui liceu militar mi-au închingat anii copilăriei și-ai adolescenții în eforturile unei educații prusace. SAHIA, N. A. 153. 2. Refl. (Despre persoane) A se lega, a se strînge cu o cingătoare; a se încinge. În trei brîne să-nchinga, Cu curele să strîngea. PĂSCULESCU, L. P. 251. – Variantă: (regional) închinguí (CAMILAR, N. I 152) vb. IV.

închingá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. închíng

închingá vb., ind. prez. 1 sg. închíng

A ÎNCHINGÁ închíng tranz. (șaua) A fixa pe cal strângând chingile. /în + chingă

închíng, a -á v. tr. (d. chingă). Încing calu cu chinga.