ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În Biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment. 2. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea unui senior; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. 6. A accepta punctul de vedere al altcuiva. – Lat. inclinare.

ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊ Expr. A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.

ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, adesea constând dintr-o plecăciune. ♦ Dedicație. – V. închina.

ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult; (prin restricție în legătură cu biserica creștină) a-și face semnul crucii și, uneori, a se ruga. Unii ridicau tot încet mîna la frunte și se închinau. DUMITRIU, N. 156. Creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri, ca să se poată-nchina în legea lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 117. S-a închinat fiecare sub candela lui. CARAGIALE, O. III 97. Să-mi fac cruce, să mă-nchin. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (Cu compliniri la dativ sau introduse prin prep. «la» și arătînd obiectul închinării) Cînd am pornit la drum... Eu nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. S-a închinat pe la icoane. NEGRUZZI, S. I 148. 2. Refl. (Complinit uneori prin «cu plecăciune»; astăzi complinirea este numai ironică) A-și pleca înaintea cuiva tot corpul (v. prosterna) sau numai partea de sus (v. înclina) sau numai capul (în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau de simplu salut); formulă de salut obișnuită altădată în scrisori. Se închină spre oamenii coloniei și se depărtă. SADOVEANU, P. M. 30. Abu-Hasan... cu palma stîngă la piept s-a-nchinat prea plecat [către calif] și apoi a băut tot, pînă-n fund, dintr-o sorbitură. CARAGIALE, P. 130. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii. CREANGĂ, A. 97. Mă duc să mă-nchin cu plecăciune la domnul ispravnic și la toată sindrofia. RUSSO, O. 145. ◊ (Glumeț) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat in două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare. ALECSANDRI, P. A. 125. 3. Refl. (Învechit și arhaizant) A recunoaște suzeranitatea cuiva, a accepta să devii vasal. Viteazul voievod ni s-a închinat, jurîndu-ne credință. CARAGIALE, O. III 92. Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine? BOLINTINEANU, O. 58. ♦ Tranz. A lăsa în voia unei dominații străine, a preda. Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea? ALECSANDRI, T. II 188. Spune că închinăm cetatea, cu tocmeală să ne lesă slobozi. NEGRUZZI, S. I 173. ◊ Expr. A închina armele (sau steagul) = a capitula. Oastea lui Ieremia închină armele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 47. (Refl.) Luni trecut-au după luni, Și-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină. COȘBUC, P. I 99. ♦ A accepta punctul de vedere al altuia, a se lăsa convins, a se pleca, a ceda. Cum? tu, Spancioc, om tînăr, cu mintea luminată, Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? ALECSANDRI, T. II 74. 4. Tranz. (Învechit) A dărui cuiva ceva (în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință). Au intrat la boieri și i-au închinat vînatul. SBIERA, P. 68. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului. CREANGĂ, A. 21. ♦ Fig. A aduce ofrandă. Colo-nchină idolatrul nențelesul for de lemne. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. (În trecut) A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire din țară, cu toată averea ei, jurisdicției unei mănăstiri din Orientul ortodox. 5. Tranz. A dedica. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera; își îndeplinește armonios menirea sa pe Pămînt. SADOVEANU, E. 197. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. ♦ (În legătură cu activități politico-sociale) A consacra. Organizarea odihnei oamenilor muncii, a acelora care-și închină toate forțele luptei pentru construirea socialismului, este o sarcină de mare răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2682. 6. Intranz. A ridica un pahar plin cu vin etc. (ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni) și a bea făcînd o urare. V. cinsti (3), toasta. Cu păharul plin în mîni... El a-nchinat Și-a zis: Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. Atît de mult a închinat, Încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. Boierii închinau și urau pre domn cu vivate zgomotoase. NEGRUZZI, S. I 151. Trei cupe de vin aș bea... La nime n-aș închina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137; ◊ Tranz. Boieri! pentru Moldova paharul meu închin. ALECSANDRI, T. II 82. Voi beți și mîncați, Pahar închinați. TEODORESCU, P. P. 25. (Neobișnuit, cu privire la vin) Nohaii lucrează pămîntul... și închină vin ca și noi. SADOVEANU, N. P. 254.

ÎNCHINÁRE, închinări, s. f. Acțiunea de a (se) închina și rezultatul ei. 1. Sentiment de evlavie, concretizat prin rugi către divinitate; rugăciune. Ducînd în inimi cîntec și-nchinare Călătoresc în sfînt convoi pioșii. CERNA, P. 35. Să te-apuci de plugărit, Tocma-n zi de sărbătoare, Tocma-n timp de închinare? ALECSANDRI, P. P. 169. 2. Semn de respect către cineva, adesea manifestat printr-o plecăciune. Moțoc cînd te întreabă, răspunde cu-nchinare. ALECSANDRI, T. II 79. ♦ (Învechit) Supunere, predare, capitulare. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierți. EMINESCU, O. I 146. 3. Dedicație. Juni ostași ai țării mele... Vin acum... să v-aduc o închinare. ALECSANDRI, O. 247. 4. Ciocnire a paharelor cu vin etc. însoțită de o urare. V. toast. Se întorcea de la închinări de păhare. SADOVEANU, P. S. 48. Alecu Ruset dădu a se înțelege, mai mult printre închinări, cîteva lucruri. id. Z. C. 186.

închiná (a ~) vb., ind. prez. 3 închínă

închináre s. f., g.-d. art. închinắrii; pl. închinắri

închiná vb., ind. prez. 1 sg. închín, 3 sg. și pl. închínă

închináre s. f., g.-d. art. închinării; pl. închinări

ÎNCHINÁ vb. 1. v. ruga. 2. v. prosterna. 3. v. ploconi. 4. v. preda. 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. v. consacra. 7. v. dedica. 8. v. toasta. 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. v. ciocni.

ÎNCHINÁ vb. v. apleca, atârna, capitula, cădea, coborî, culca, curba, înclina, încovoia, îndoi, lăsa, pleca, preda.

ÎNCHINÁRE s. 1. v. rugăciune. 2. v. prosternare. 3. v. consacrare. 4. dedicație. (A scris o ~ pe o carte.)

ÎNCHINÁRE s. v. capitulare, predare.

închiná (închín, închinát), vb. – 1. A înclina, a apleca. – 2. (Refl.) A se pleca. – 3. (Refl.) A face o reverență. – 4. (Refl.) A se supune, a capitula, a se declara învins. – 5. (Refl.) A-și face semnul crucii. – 6. (Refl.) A se dedica, a se consacra. – 7. (Refl.) A face o ofrandă. – 8. (Înv.) A întemeia și înzestra o biserică, cedînd administrarea ei altui lăcaș religios de rang mai mare. – 9. A dedica. – 10. A ridica paharul ciocnindu-l cu paharul altora și a bea, făcînd o urare, a toasta. – 11. A supune. – Mr. (î)ncl’in, (î)ncl’inare, megl. ancl’in. Lat. inclināre (Pușcariu 818; Candrea-Dens., 848; REW 4359; DAR), cf. it. (in)chinare, prov. (en)clinar, fr. encliner, cat. enclinar „a saluta”. Pentru semantism, cf. ex. gr. și sl. aduse de DAR. Este dublet al lui înclina „a inclina” < fr. incliner. – Der. înclinat, adj. (înclinat; dedicat, pelegrin); închinător, adj. (adorator); închinător, s. m. (varietate de șoim, Falco tinnunculus); închinăcios, adj. (fățarnic, bigot); închinătură, s. f. (înv., adorație); închinăciune, s. f. (reverență; adorație; cult; supunere; salut; toast), care poate proveni din lat. inclinātiōnem (Pușcariu 819), cf. mr. ncl’inățune, megl. (a)ncl’inățuni. Din rom. provine mag. entyinál (Edelspacher 13).

A ÎNCHINÁ închín 1. tranz. 1) ist. (cetăți, țări, ținuturi etc.) A preda (unei puteri străine) în semn de supunere. 2) pop. A aduce în dar; a dărui. 3) fam. (băuturi alcoolice) A consuma pentru a-și face plăcere; a cinsti. ~ în sănătatea cuiva. 4) (opere de artă) A destina printr-o dedicație; a consacra; a dedica. ~ cuiva o poezie. 2. intranz. pop.A consuma alcool; a cinsti. /<lat. inclinare

A SE ÎNCHINÁ mă închín intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie față de o divinitate. 2) fig. A manifesta o atitudine de recunoaștere a superiorității sau puterii cuiva; a se pleca; a se smeri. 3) A face o plecăciune ușoară (în semn de salut sau de respect). /<lat. inclinare

închinà v. (activ) 1. a pleca în jos, a înclina: oștirea a închinat steagul; 2. a supune, a face tributar: cu temeiuri bune țara să ’nchinăm BOL.; 3. a hărăzi, a consacra: a închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului CR.; 4. a dedica: a închina o carte cuiva; 5. a bea în sănătatea cuiva: pentru Moldova paharul meu închin AL. ║ (neutru) 1. a saluta cu plecăciune: s’a închinat până la pământ; 2. a adora, a se ruga, a se prosterna: Nilul alb cărui se ’nchină un cumplit negru popor AL.; 3. fig. a se încrede orbeșțe: te’nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? AL. [Lat. INCLINARE].

închinare f. acțiunea de a (se) închina: 1. consacrațiune, dedicațiune; 2. salutare respectuoasă; 3. supunere; închinarea țării; 4. fig. smerenie: Moțoc când te ’ntreabă, răspunde cu închinare AL.

închín, a -á v. tr. (lat. in-clino, -áre; it. inchinare, pv. enclinar, vfr. encliner. V. de- și in-clin). Aplec, inclin: a închina steagu (fig. „a te preda”). Dedic, consacru, hărăzesc: a închina averea ta unuĭ spital, a închina o biserică unuĭ sfînt (care devine patronu eĭ), o carte unuĭ om ilustru. Beaŭ în sănătatea cuĭva, rîdic un toast: a închina în (saŭ întru) sănătatea cuĭva. Fig. Predaŭ, fac tributar: Ștefan cel Mare murind, neavînd încredere în veciniĭ creștinĭ, ĭ-a sfătuit pe Moldovenĭ să închine țara Turcilor. V. refl. Salut cu plecăcĭune: s’a închinat luĭ (saŭ la el) și a ĭeșit. Ador, mă prostern: oameniĭ se închină luĭ Dumnezeŭ, la icoane, (fig.) avaru se închină banilor. Îmĭ fac, spun rugăcĭunea către Dumnezeŭ: el se închină dimineața și seara.

închináre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te închina.

închina vb. v. APLECA. ATÎRNA. CAPITULA. CĂDEA. COBORÎ. CULCA. CURBA. ÎNCLINA. ÎNCOVOIA. ÎNDOI, LĂSA. PLECA. PREDA.

ÎNCHINA vb. 1. (BIS.) a se ruga, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.) 2. a se înclina, a se pleca, a se prosterna. (Se ~ adînc în fața lui.) 3. a se ploconi, (rar) a se temeni. (Nu te mai ~ atîta în fața lui!) 4. a se pleca, a se preda, a se supune, (înv.) a se cuceri, a se paradosi, a se supleca. (S-au ~ inamicului.) 5. a preda. (Au ~ cetatea.) 6. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) dedica, a (se) destina, a (se) devota, a (se) hărăzi, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.) 7. a (se) consacra, a (se) dedica. (A ~ o carte cuiva.) 8. a toasta. (A ~ în numele lor.) 9. a cinsti. (A ~ un pahar cu cineva.) 10. a ciocni. (~ paharele unul după altul.)

ÎNCHINARE s. 1. (BIS.) închinăciune, rugă, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea la ~.) 2. înclinare, plecare, prosternare, (rar) prosternație. (~ adincă a cuiva în fața unei persoane.) 3. consacrare, dedicare, destinare, devotare. (~ vieții sale unei cauze nobile.) 4. dedicație. (A scris o ~ pe o carte.)

închinare s. v. CAPITULARE. PREDARE.

închináre, închinări s. f. Acțiunea de a (se) închina și rezultatul ei. 1. Actul și forma de ascultare și de supunere totală și smerită unei puteri spirituale; rugăciune. ♦ Semn de respect către cineva, constând adesea dintr-o plecăciune. 2. Subordonare a unei m-ri altei m-ri. ♦ Dedicație. – Din închina.