ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. – V. încercui.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strînge într-un cerc sau ca într-un cerc, a strînge din toate părțile; a înconjura; fig. a împresura. A încercui armata dușmană. ▭ Rămase mut, privind în lături, cu ochii încercuiți de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 126. ◊ (Poetic) Rotundul de lumină al lămpii peste foi Încercuiește alte visări și alte cînturi. DEȘLIU, G. 6.

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare, împresurare. ◊ Încercuire capitalistă = acțiune ostilă a unor forțe de clase dușmane care există în afara lagărului socialist și care tind să zdrobească țările din acest lagăr sau cel puțin să le zdruncine puterea și să le slăbească. Atît timp cît există încercuirea capitalistă, va exista și pericolul unei intervenții în genere, iar atît timp cît există pericolul unei intervenții, sîntem nevoiți, în interesul apărării, să întreținem armata și flota. STALIN, O. VII 215.

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

încercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încercuiáscă

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

ÎNCERCUÍ vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. v. asedia. 3. v. înconjura.

ÎNCERCUÍRE s. 1. împresurare, înconjurare, învăluire. (~ inamicului.) 2. v. asediu.

ÎNCERCUÍ vb. IV tr. A strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. [Pron. -cu-i, p.i. -iesc. / < în- + cerc, cf. fr. encercler].

ÎNCERCUÍRE s.f. Acțiunea de a încercui. [Pron. -cu-i-. / < încercui].

ÎNCERCUÍ vb. tr. a strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. (după fr. encercler)

A ÎNCERCUÍ ~iésc tranz. 1) A înconjura cu un cerc; a strânge într-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate părțile (ca într-un cerc); a înconjura; a împrejmui; a împresura. 3) (fortificații, trupe inamice etc.) A înconjura pentru a scoate din luptă; a împresura. /în + cerc + suf. ~ui

*încercuĭésc v. tr. (d. cerc și cercuĭesc; fr. encercler, a înconjura c’un cerc, și cerner, a împresura). Înconjor, împresor, asediez.

ÎNCERCUI vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. a asedia, a împresura, a înconjura, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul a ~ cetatea.) 3. a împresura, a înconjura, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.)

ÎNCERCUIRE s. 1. împresurare, înconjurare. (~ inamicului.) 2. asediere, asediu, împresurare, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)