începătoríe f. (tradus după vgr. arhé). Vechĭ. Putere, domnie. Pl. A patra ceată de îngerĭ.

începătoríe, începătorii s. f. Stăpânire, putere. ♦ S. f. pl. Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu arhanghelii și cu îngerii, alcătuiesc treapta a treia a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați în iconografie cu îmbrăcăminte de ostași, cu za de metal, cu coifuri pe cap, încinși cu brâuri de aur și ținând în mână o sabie ori o suliță. – Din începător + suf. -ie.