ÎNCENUȘÁ, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. (Fig.) Inima, de oftat Arzînd, s-au încenușat. CONACHI, P. 172. 2. A deveni cenușiu, a căpăta culoarea cenușie. Se încenușează din ce în ce noaptea și se alburesc luminișurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 310. ♦ (Despre zile) Mohorît. Văzduh fără strălucire, boltă de nouri joasă și zi încenușată. SADOVEANU, A. L. 158. – Variantă: încenușí (REBREANU, N. 99) vb. IV.

ÎNCENUȘÁ, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. 2. A deveni cenușiu. ♦ (Despre lumina zilei) A se mohorî, a-și pierde strălucirea. [Var.: încenușí vb. IV] – Din în- + cenușă.

încenușéz v. tr. Umplu de cenușă saŭ acoper cu cenușă.

ÎNCENUȘÁRE s. f. v. încenușa. [DLRM]