Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru încătușare

ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune (cuiva) cătușe; p. ext. a lega (pe cineva) cu lanțuri. Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88. ◊ Fig. Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări etc.) A pune stăpînire (pe cineva). Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. – Variante; cătușá vb. I, cătușí (SBIERA, P. 236) vb. IV.
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa. (Fig.) Sub regele Carol s-au ferecat lanțurile încătușării a șase milioane de robi. COCEA, P. 26.
încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 să încătușéze; ger. încătușấnd
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri
încătușá vb., ind. prez. 1 sg. încătușéz, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încătușéze; ger. încătușând
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușării; pl. încătușări
ÎNCĂTUȘÁ vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)
ÎNCĂTUȘÁRE s. ferecare, înlănțuire, legare. (~ unui deținut.)
A încătușa ≠ a descătușa, a dezlănțui
Încătușare ≠ dezlănțuire
A ÎNCĂTUȘÁ ~éz tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă
încătușà v. 1. a pune în câtuși; 2. fig. a ținea strâns.
încătușéz v. tr. Pun cătușĭ, leg în cătușĭ, înlănțuĭesc, incatenez. Fig. A încătușa libertatea.
ÎNCĂTUȘA vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)
ÎNCĂTUȘARE s. ferecare, înlănțuire. (~ unui deținut.)
ÎNCĂTUȘÁRE (< încătușa) s. f. (GEOL.) Proces de adâncire a căii unui râu între doi versanți abrupți și relativ apropiați, rezultând o vale în formă de chei, canion sau defileu.

încătușare dex online | sinonim

încătușare definitie

Intrare: încătușa
încătușa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: încătușare
încătușare substantiv feminin