Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru încărca

ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.
ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un vehicul sau la un recipient) A umple (total sau parțial) cu ceva. Carul lui Traian Lupul, mare și greu, încărcat cu cartofi. DUMITRIU, N. 202. Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă. ISPIRESCU, L. 24. Multe care a încărcat Și la moara din vale a plecat. ANT. LIT. POP. I 622. ♦ (Complementul indică povara care se transportă) A pune, a îngrămădi într-un vehicul sau a așeza pe spinarea unei persoane sau a unui animal (pentru a fi transportat). Mă Juro, ajută-mă să încarc sacii ăștia. DUMITRIU, N. 201. Negustorul a venit cu sania-i largă, cu doi căluți roibi, și a încărcat marfa. SADOVEANU, B. 101. Mă duc în pădure să-ncarc lemnele. ALECSANDRI, T. 1588. ◊ (Complementul indică persoana sau animalul care transportă povara) I-a ajutat norocul Să-și încarce dobitocul. PANN, P. V. I 90. ♦ (Rar, glumeț) A lovi (cu...). Ia, cară-te din ăst loc, c-apoi încarc făcălețul în spinarea ta. PANN, P. V. I 22. ♦ (Cu privire la o gură de foc) A umple cu proiectil și cu material explozibil. Cum trecu în casă, aprinse gazornița și puse pe flăcău să încarce iarăși pușca. SADOVEANU, B. 104. Mă duc sâ-mi încarc pistoalele. ALECSANDRI, T. I 65. ♦ A așeza o sarcină pe un obiect. 2. A acoperi, a umple; a împodobi. Un sat răsare... cu livezi încărcate de roadă. SADOVEANU, O. VI 232. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă. EMINESCU, O. I 74. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Fig. Ochii, blajini la liniște, – la mînie se încurcau de fulgere. SADOVEANU, O. I 12. 3. Fig. A exagera, a umfla, a spori, a mări (cu scopul de a înșela). Am descoperit că Lina încarcă socotelile. CAMIL PETRESCU, T. II 73. ♦ (Cu privire la persoane) A înșela la socoteala unei datorii, punînd mai mult decît trebuie. Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? CARAGIALE, O. II 43. 4. Fig. (În unele construcții fixe) A-și încărca stomacul = a mînca prea mult. A-și încărca sufletul = a-și împovăra conștiința (cu un păcat). Oameni sîntem, de ce să-mi încarc sufletul? PREDA, Î. 81. Își încarcă sufletul, peste cele nouăzeci de omoruri cu încă nouă. GALACTION, O. I 252. Ponosul păcatelor cu care domnia-ta îți încarci de bunăvoie sufletul. ODOBESCU, S. III 45. A fi încărcat de ani = a fi în vîrstă, bătrîn. Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. BOLINTINEANU, O. 36. 5. A acumula energie în acumulatoare electrice (prin legarea lor la o rețea de curent continuu). ♦ A acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice.
încărcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 încárcă
încărcá vb., ind. prez. 1 sg. încárc, 3 sg. și pl. încárcă
ÎNCĂRCÁ vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fân.) 2. v. împovăra. 3. v. umple.
ÎNCĂRCÁ vb. v. exagera.
A încărca ≠ a descărca
încărcá (încárc, încărcát), vb.1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleși. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Pușcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s. n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc); încărcător, s. m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s. f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s. f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.
A ÎNCĂRCÁ încárc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povară (pentru a fi transportată). ~ carul cu fân.A-și ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-și împovăra conștiința. 2) (ființe) A pune să care greutăți. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune într-un vehicul, într-un recipient sau pe spinarea unei ființe. 4) (arme de foc) A umple cu încărcătură. 5) A face să poarte multe poveri; a împovăra. ◊ Încărcat de ani a fi bătrân. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mări înșelând. ~ nota de plată. 7) A umple de murdărie. Încărcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o rețea de curent continuu). ~ o baterie electrică. /<lat. incarricare
încărcà v. 1. a pune o sarcină: a încărca un cal; 2. a exagera: a încărca o socoteală; 3. a cita cu profuziune: a încărca o operă cu citate; 4. a pune praf și plumb într’o armă de foc: a încărca o pușcă. [Lat. CARRICARE, lit. a pune în car].
încárc, a -cărcá v. tr. (d. lat. in, în și cárrico, -áre, încarc, d. carrus și carrum, car; it. [in] carcare și [in] caricare, pv. sp. [en] cargar, fr. charger, cat. pg. [en] carregar. V. cargobot, caricatură, descarc, șarjă). Pun o sarcină pe cineva: a încărca un cal, un hamal, o căruță. Ĭaŭ ca să transport: corabia încarcă marfă. Exagerez, unflu: a încărca o socoteală, un cont. Pun prea multe ornamente: a încarca o rochie, o casă. Pun praf și proĭectile într’o armă de foc: a încarca o pușcă. V. intr. Încarc la socoteală, încarc pe cineva la socoteală, pun prea mult în socoteala luĭ.
încărca vb. v. EXAGERA.
ÎNCĂRCA vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fîn.) 2. a (se) acoperi, a (se) umple, (prin nordul Mold.) a (se) puiezi. (Grădina s-a ~ de flori.)
încărcá vb. I în expr. a-și încărca bateriile A căpăta noi forțe, a se întrema ◊ „I.L., redactorul șef, s-a dedulcit la vacanță [...] În timp ce dânsul își încarcă bateriile, tranziția merge înainte.” Expr. Mag. 32/95 p. 24
a-și încărca bateriile expr. 1. a prinde puteri. 2. a consuma băuturi alcoolice.

încărca dex online | sinonim

încărca definitie

Intrare: încărca
încărca verb grupa I conjugarea I