ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare a unei nave. – Încărca + suf. -ătură.

ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Încărcare. 2. (Concr.) Ceea ce transportă sau poate transporta un vehicul, un vapor sau o ființă. ♦ Cantitate de explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. ♦ Explozibil introdus într-o gaură de mină. ♦ Materii prime și auxiliare introduse într-un vas, într-un recipient sau într-un cuptor în vederea desfășurării unui proces de fabricație. 3. Capacitate de încărcare. – Încărca + suf. -ătură.

ÎNCĂRCĂTÚRĂ, încărcături, s. f. 1. Faptul de a încărca; încărcare. Ici-colo, la cîte un șlep, hamalii isprăviseră încărcătura. DUNĂREANU, CH. 70. 2. (Concretizat) Cantitate de materiale, sarcină, povară, greutate etc. care este sau urmează să fie așezată într-un vehicul etc. (pentru a fi transportată). Trase la chei, vapoarele urlă disperate, gemînd sub greutatea încărcăturilor. SAHIA, N. 39. Toți negustorii... se și-ntoarseră... fiecare... cu încărcătura lui. CARAGIALE, O. III 39. ♦ Cantitate de material explozibil cu care se încarcă o armă de foc; proiectilul introdus în armă. Am eu o rablă de pușcă... și tot aș bate eu în dihanie c-o încărcătură. SADOVEANU, O. VII 187. Ochi cu scumpătate drept în pieptul lighioanei și-i trimise o încărcătură de lup. GALACTION, O. I 270. ♦ Cantitate de exploziv introdusă într-o gaură de mină. ♦ Totalitatea materiilor prime și auxiliare introduse într-un vas, recipient, cuptor etc. în vederea desfășurării unui proces tehnic.

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

încărcătúră s. f., g.-d. art. încărcătúrii; pl. încărcătúri

ÎNCĂRCĂTÚRĂ s. 1. (înv.) podvadă. (~ dintr-un vehicul.) 2. v. povară. 3. v. tonaj. 4. v. umplutură. 5. furnal. (~ introdusă într-o gaură de mină.)

ÎNCĂRCĂTÚRĂ ~i f. 1) Ceea ce se încarcă într-un vehicul (pentru a fi transportat). 2) Substanță explozivă introdusă într-o armă de foc sau într-o gaură de mină. ~a unui cartuș. 3) Capacitate de încărcare. /a încărca + suf. ~ătură

încărcătură f. cât se încarcă.

încărcătúră f., pl. ĭ. Materia cu care încarcĭ, care e încărcată: încărcătura uneĭ corăbiĭ, uneĭ puștĭ. V. lăduncă.

ÎNCĂRCĂTURĂ s. 1. (înv.) podvadă. (~ dintr-un vehicul.) 2. greu, greutate, povară, sarcină, (livr.) pondere, (pop.) tărhat, (înv. și reg.) pond, tar, tovar, (Mold.) tăbîrcă, (înv.) greață, greime. (Purta toată ~ în spate.) 3. tonaj. (Ce ~ are acest autocamion?) 4. umplutură. (~ a unui cartuș.)

ÎNCĂRCĂTURA DE BOMBE cantitatea de bombe care poate fi transportată la bordul unui avion în vederea îndeplinirii misiunii de luptă.

ÎNCĂRCĂTURĂ UTILĂ parte a aeronavei compusă din echipaj și aparatura din cadrul sistemelor de comandă, dirijare și control.