Dicționare ale limbii române

2 intrări

8 definiții pentru încăpuire

ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.
ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a (se) căpui. 2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. – În + căpui.
ÎNCĂPUÍ vb. IV v. căpui.
încăpuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încăpuiáscă
încăpuì v. a improviza: am încăpuit eu singur o corabie. CAR. [V. căpuì].
căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).
încăpuĭésc, V. căpuĭesc.

încăpuire dex online | sinonim

încăpuire definitie

Intrare: încăpui
încăpui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: încăpuire
încăpuire infinitiv lung