ÎNCĂPEÁ, încáp,
vb. II.
Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊
Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (
tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦
Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊
Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros, vesel etc.
2. (
Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva.
3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva.
4. (În
expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. –
Lat. *incapere. ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc,
vb. IV. (
Reg.)
1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a se căpui.
2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. –
În +
căpui. ÎNCĂPEÁ, încáp,
vb. II.
Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊
Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele sau (
tranz.) a nu-l mai încăpea (pe cineva) pielea de gras (sau de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru. Nu (mai) încape vorbă (sau îndoială, discuție) sau (în forma interogativă) mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦
Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊
Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva) locul (de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros.
2. (
Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva.
3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva.
4. (În
expr.) A încăpea pe mâna (sau pe mâinile) cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. –
Lat. *incapere. ÎNCĂPUÍ, încăpuiesc,
vb. IV. (
Reg.)
1. Refl. A obține, a-și procura ceva; a (se) căpui.
2. Tranz. A pune mâna pe cineva sau ceva; a prinde, a căpui. –
În +
căpui. ÎNCĂPEÁ, încáp,
vb. II.
Intranz. 1. A avea destul loc (pentru a intra undeva); a nu fi prea mare sau prea mult pentru a putea fi cuprins într-un spațiu închis. Și-încap cît vor de mulți la el în casă. D. BOTEZ, P. O. 133. Atîta avere cîtă ar încăpea într-o căruță. RETEGANUL, P. IV 33. Statu-Palmă-Barbă-Cot îl aștepta afară cu toată oastea lui, care era cîtă frunză și iarbă, de nu mai încăpea pe locurile acele. CREANGĂ, O. A. 276. Pe lac încap, Pasc și mi s-adap O droaie de ciute, Mari și mai mărunte. TEODORESCU, P. P. 58. ◊
Fig. Atîta umilire lui nu-i încape-n gînd! COȘBUC, P. II 199. Mîna care-au dorit sceptrul universului și gînduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri. EMINESCU, O. I 134. ◊
Expr. A nu-și (mai) încăpea în piele (sau,
tranz., a nu-l mai încăpea pielea) de bucurie, de fericire, de mândrie etc. = a fi foarte fericit, mîndru etc. Împăratul, zărind damurile de case ce-i arătă cotoiul că erau ale ginerelui său, nu-l mai încăpea pelea de bucurie. POPESCU, B. III 115. Ce mai face poporul? Nu l-am văzut de mult... – Nu-și încape în piele de fericire. ALECSANDRI, T. I 407. ♦
Tranz. A (putea) cuprinde ceva. Hainele nu mă mai încap. ▭ Cămara este mare; vă încape pe toți. ISPIRESCU, L. 376. Sînt mulți... De nu-i mai încape locul! TEODORESCU, P. P. 294. ◊
Fig. Fugarul neastîmpărat al rîpelor și dealurilor cu dumbrăvi... pe care nu-l încăpea lungul văilor, – de nebun și umblăreț ce era. VLAHUȚĂ, N. 123. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă, Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. ◊
Expr. A nu-l (mai) încăpea (pe cineva)
locul (de bucurie, de veselie etc.)
v. loc (
I 1). ♦
Fig. A intra, a se încadra în... Viața nu încape în formule. BARANGA, I, 194. Producțiunile artistice sînt așa de complexe, încît niciodată nu încap perfect în cutare ori cutare categorie. GHEREA, ST. CR. II 251.
2. (În construcții negative) A nu-și găsi locul undeva, a nu se simți în largul său. De belele nu mai scap, Nicăiri nu mai încap. TEODORESCU, P. P. 290. ♦ (Urmat de determinări introduse prin
prep. «de») A nu-și găsi rostul din pricina cuiva, a se împiedica de cineva. Fata babei... tot nu încăpea de fata moșneagului. SBIERA, P. 215. Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia mea, de nu poți încăpea de dînsa? ALECSANDRI, T. 255. ◊
Expr. Nu (mai) încape vorbă (sau
îndoială sau
discuție) sau (în forma interogativă)
mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic, indiscutabil. Dar nici nu mai încape vorbă, desigur că merge și d-nu Dan cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. III 40. Acum încalte numai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie. CARAGIALE, N. S. 24. (Rar
refl.) Tocmala sfîrșită, nu se mai încape vorbă. ALECSANDRI, T. 901.
3. (Uneori urmat de determinări introduse prin
prep. «pe», «prin» sau «printre») A străbate, a pătrunde, a răzbi, a trece. Ivan dezleagă turbinca... numai cît poate să încapă mîna. CREANGĂ, P. 306. Dau să deschid oblonu, nu pot; dau să sar pe fereastră, nu încap. ALECSANDRI, T. I 312. Nu pute face borta atîta de mare încît să poată încăpe mîna. DRĂGHICI, R. 148.
4. (Popular) A ajunge într-o anumită situație (mai ales neplăcută). Dar ce-oi face ca să scap, În nevoie să nu-ncap? ALECSANDRI, P. P. 306. ◊ (Mai ales în
expr.)
A încăpea pe (sau
în) mîna (sau
mîinile) cuiva = a ajunge în posesia, în puterea, la dispoziția, la discreția cuiva. Nu mai trece multă vreme și-mi încăpeți pe mînă, mâi... DUMITRIU, N. 240. Aceste cărți încăpînd pe mîna unor șarlatani ignoranți, ai să auzi vorbindu-se că fac minuni. CREANGĂ, A. 141. Sărmane cărăbuș, pe ce mîni încăpuși! ALECSANDRI, T. 234. ◊
Tranz. (În construcție cu
pron. nehot. «ce») Vai de mine-n ce-ncăpui... Și de basnu mă făcui. TEODORESCU, P. P. 332.
încăpeá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. încáp, 2
sg. încápi;
conj. prez. 3 să încápă;
part. încăpút
încăpuí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. încăpuiésc,
imperf. 3
sg. încăpuiá;
conj. prez. 3 să încăpuiáscă
încăpeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încáp, 2 sg. încápi; conj. prez. 3 sg. și pl. încápă; part. încăpút încăpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încăpuiésc, imperf. 3 sg. încăpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încăpuiáscă ÎNCĂPEÁ vb. 1. v. intra. 2. a(-l) cuprinde. (Haina nu-l mai ~.) 3. v. ajunge. ÎNCĂPEÁ vb. v. ajunge, deveni. încăpeá (încáp, încăpút), vb. –
1. A fi cuprins într-un spațiu. –
2. A ocupa locul adecvat, a se afla la locul lui. –
3. A se cuveni, a se cădea, a fi posibil (mai ales în propoziții negative). –
4. A ajunge la un rezultat, a obține, a dobîndi. –
Mr. ncap,
megl. (a) ncap.
Lat. capēre (Pușcariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625; DAR),
cf. it. capere,
prov.,
sp.,
port. caber. Pentru semantism,
cf. Șeineanu, Semasiol., 182 și Corominas, I, 555-6. –
Der. încăpere,
s. f. (volum, cuprins al unui lucru; capacitate; concepție; cameră, odaie); încăpător,
adj. (spațios); neîncăpător,
adj. (strîmt); încăpătoare,
s. f. (
înv., capacitate).
A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra. ◊ A nu-și (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-și (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neașteptate (într-o situație grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ◊ ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare să cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere încăpeà v.
1. a ținea în sine, a coprinde: mult încape în butia asta;
2. a fi loc de ajuns, a intra în ceva; p’acolo nu încăpeau doi inși; fig. nu încape îndoeală, vorbă;
3. a ajunge rău: pe ce mâini a încăput! [Lat. CAPERE, a prinde (luat intransitiv cu sensul de a pătrunde)].
încăpuì v. a improviza: am încăpuit eu singur o corabie. CAR. [V. căpuì].
căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar.
1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest.
2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și
încăpuĭesc (Munt.).
încáp, -út, a
-ăpeá v. intr. (lat. in, în, și cápio, *capére îld. cápere. V.
încep). Pot fi cuprins, pot fi conținut, am loc în, pot trece pin: vinu încape în pahar, multa lume care era nu încăpea în sală, acest om înalt nu încape pe această ușă mică, pe aicĭ nu încap doĭ inșĭ. V. tr. Cuprind, conțin, las să intre, las să treacă: pe acest om gras nu-l maĭ încape haĭna (nu maĭ încape în haĭnă), aceste ghete strîmte nu mă încap (nu-mĭ intră picĭoarele în ele). Fig. Reduta’n noĭ răpede un foc cît nu-l încape gîndu. (Al). Nu încape îndoĭală (saŭ vorbă) că, e sigur că, nicĭ nu se maĭ discută că. A încăpea pe mîna (saŭ pe mînile) cuĭva, a ajunge în mînile, în puterea luĭ. A încăpea în nevoĭe, a cădea în nevoĭe (mizerie, dificultate). A încăpea la domnie (Vechĭ), a ajunge în domnie, a ajunge domn. Casa nu maĭ încăpea de lume, nu maĭ putea cuprinde lumea. A nu încăpea de cineva saŭ din cauza cuĭva (fig.), a-țĭ fi incomodant cineva. Aicĭ nu încape (saŭ nu se încape) ignoranță (saŭ ignoranța), aicĭ nu se admite ignoranța.
ÎNCĂPEA vb. 1. a intra. (În sală ~ 2000 de persoane.) 2. a cuprinde. (Haina nu-l mai ~.) 3. a ajunge, a intra. (A ~ pe mîna lui.) încăpea vb. v. AJUNGE. DEVENI. a încăpea pe mâna / pe mâinile cuiva expr. a ajunge în posesia sau la discreția cuiva.
a nu-și mai încăpea în piele de bucurie expr. a fi foarte bucuros.
cât cuprinde / încape expr. foarte mult; nelimitat.