Dicționare ale limbii române

26 definiții pentru încăpăținare

ÎNCĂPĂȚÂNÁ, încăpățânez, vb. I. Refl. A stărui cu îndârjire într-o comportare voluntară, fără a ține seama de împrejurări; a se îndărătnici. ♦ (În sens favorabil) A se ambiționa într-o atitudine, pentru o idee etc. [Var.: (reg.) încăpăținá vb. I] – În + căpățână.
ÎNCĂPĂȚÂNÁRE, încăpățânări, s. f. Faptul de a se încăpățâna; cerbicie. [Var.: (reg.) încăpățináre s. f.] – V. încăpățâna.
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.
ÎNCĂPĂȚÂNÁ, încăpățânez, vb. I. Refl. A stărui cu îndârjire într-o comportare voluntară, fără a ține seama de împrejurări; a se îndărătnici. ♦ (În sens favorabil) A se ambiționa într-o atitudine, pentru o idee etc. [Var.: (reg.) încăpăținá vb. I] – În + căpățână.
ÎNCĂPĂȚÂNÁRE, încăpățânări, s. f. Faptul de a se încăpățâna; cerbicie. [Var.: (reg.) încăpățináre s. f.] – V. încăpățâna.
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățâna.
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățânare.
ÎNCĂPĂȚINÁ vb. I v. încăpățîna.
ÎNCĂPĂȚINÁRE s. f. v. încăpățînare.
ÎNCĂPĂȚÎNÁ, încăpățînez, vb. I. Refl. A ține morțiș, a insista cu îndîrjire să facă ceva, a persista, a stărui (îndărătnic) într-o atitudine sau într-o idee; a se îndărătnici. Se încăpățînează bătrîna și-or să ne omoare cu ea cu tot. DUMITRIU, N. 42. Să nu uiți că decît a te încăpățîna într-o greșeală, mai bine-i s-o dai pe față și să lupți a o îndrepta. DEMETRIUS, V. 140. – Variantă: încăpățina (SLAVICI, O. I 162) vb. I.
ÎNCĂPĂȚÎNÁRE, încăpățînări, s. f. Perseverență, stăruință (îndărătnică) într-o atitudine sau într-o idee; îndărătnicie. Ea a rîs și a făcut cu încăpățînare, din cap, un semn. PAS, Z. I 78. – Variantă: încăpățináre s. f.
!încăpățâná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se încăpățâneáză
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânắrii; pl. încăpățânắri
încăpățâná vb., ind. prez. 1 sg. încăpățânéz, 3 sg. și pl. încăpățâneáză
încăpățânáre s. f., g.-d. art. încăpățânării; pl. încăpățânări
ÎNCĂPĂȚÂNÁ vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătângi, (reg.) a se încâina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)
ÎNCĂPĂȚÂNÁRE s. 1. îndărătnicie, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătângie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. v. tenacitate.
A SE ÎNCĂPĂȚÂNÁ mă ~éz intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o acțiune sau într-o atitudine (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se îndărătnici; a se ambiționa. Se ~ează fără motiv. /în + căpățână
încăpățânà v. a vrea cu încăpățânare.
încăpățânare f. îndărătnicie.
încăpățînáre f. Ținere excesivă la ideile, la voința ta (îndărătnicie, obstinațiune).
încăpățînéz v. tr. (d. căpățînă). Fac încăpățînat. V. refl. Mă fac încăpățînat, nu cedez ideilor saŭ voințeĭ altuĭa.
ÎNCĂPĂȚÎNA vb. 1. a se îndărătnici, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Te ~ fără motiv.) 2. a se ambiționa, a se îndărătnici, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)
ÎNCĂPĂȚÎNARE s. 1. îndărătnicie, (livr.) obstinație, (rar) recalcitranță, (pop.) nătîngie, (prin Transilv.) mădăție. (O ~ fără sens.) 2. dîrzenie, îndărătnicie, perseverență, persistență, stăruință, tenacitate, (rar) cerbicie. (Obiectiv urmărit cu ~.)
ÎNCĂPĂȚÎNARE. Subst. Încăpățînare, obstinație (livr.), îndărătnicie, cerbicie, cerbice (fig.), nătîngie, idee fixă, inflexibilitate (fig.), recalcitranță. Stăruință, perseverență, insistență, îndîrjire, înverșunare, cramponare, ambiție, nărăvie (rar). Împotrivire, împotriveală, opoziție, opunere, rezistență. Încăpățînat, îndărătnic, nătîng, capsoman (peior.), catîr (fig.), măgar (fig.); ambițios. Adj. Încăpățînat, obstinat (livr.), îndărătnic, încîinat (rar), nătîng, nătîngit (rar), inflexibil (fig.), recalcitrant, căpățînos (fig.), căpos (fam.), greu de cap, nărăvit (rar), nărăvaș; stăruitor, perseverent, insistent, îndîrjit, înverșunat, ambițios; împotrivitor. Vb. A se încăpățîna, a se obstina (livr.), a se îndărătnici, a se încîina (rar), a se nătîngi, a fi încăpățînat, a fi îndărătnic, a fi tare (vîrtos) la (în, de) cerbice, a se înverșuna, a se ambiționa, a ține morțiș, a o ține pe a lui, a se întărîta, a o ține drug (înainte), a da înainte, a-și băga ceva în cap, a intra la ambiție. A stărui, a persevera, a insista, a se ține de ceva cu dinții, a se crampona (de ceva) (fig.). A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se opune. A ambiționa, a pune pe cineva la ambiție. Adv. Cu încăpățînare, cu îndărătnicie, cu înverșunare. Nici în ruptul capului, pentru nimic în lume, morțiș. De-al dracului. V. fermitate, împotrivire, opoziție.

încăpăținare dex online | sinonim

încăpăținare definitie

Intrare: încăpățâna
încăpățâna verb grupa I conjugarea a II-a
încăpățina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: încăpățânare
încăpățânare substantiv feminin
încăpăținare