ÎNCĂLECÁ, încálec,
vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ◊
Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦
P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal.
2. Refl. A se suprapune.
3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [
Var.: (
reg.)
încălicá vb. I] –
Lat. incaballicare. ÎNCĂLECÁRE, încălecări,
s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (
Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. –
V. încăleca. ÎNCĂLICÁ vb. I
v. încăleca. ÎNCĂLECÁ, încálec,
vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ◊
Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦
P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal.
2. Refl. A se suprapune.
3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [
Var.: (
reg.)
încălicá vb. I] –
Lat. incaballicare. ÎNCĂLECÁRE, încălecări,
s. f. Acțiunea de a (se) încăleca și rezultatul ei; încălărare. ♦ (
Geol.) Ruptură produsă în scoarța pământului, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta. –
V. încăleca. ÎNCĂLICÁ vb. I
v. încăleca. ÎNCĂLECÁ, încalec,
vb. I.
1. Tranz. (Folosit mai ales
absol.) A se sui călare (pe cal sau pe alt animal). Dacă poftești să mergi și d-ta, încalecă îndată. ISPIRESCU, L. 9. Genarul încălecă și zbură... în urma fugiților. EMINESCU, N. 15. Încălecînd, se înturnă la palat. NEGRUZZI, S. I 149. Mîndra calu-ncăleca, Spre Muncel vesel pleca. ALECSANDRI, P. P. 49. ◊
Intranz. (Complementul indică un cal sau alt animal) Fata împăratului încălecă apoi pe Galben-de-Soare. ISPIRESCU, L. 22. Hai, încalecă iute pe cal și te du la nuntă. CREANGĂ, P. 170. Încălecați pe cai, pe măgari... și, după zmeu, la goană! ALECSANDRI, T. I 420. (Complementul indică un lucru) Încalec pe copacul doborît și-l curăț de crengi. STANCU, D. 142. Încalecă pe un biet de lemn. ȘEZ. III 192. (Formulă în povestiri) Am încălecat... pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. (
Fig.) Mă hotăresc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei. ALECSANDRI, C. 95. ◊
Refl. (Rar) Pe cal s-a încălecat. SEVASTOS, N. 119. ♦ (Cu privire la persoane) A așeza călare. Pe un cal l-încălica, La Brăila-l trimetea. TEODORESCU, P. P. 575. ♦ (Cu privire la cai) A călări. Iapa sură pe care o încăleca un jocheu, a nu știu cărui domn... NEGRUZZI, S. I 42. Purta platoșă ostășească și încăleca un cal negru. BĂLCESCU, O. II 242.
2. Refl. reciproc. A se suprapune (trecînd sau stînd unul peste altul). Norii, jos de tot, se mișcau în palii lungi, încălecîndu-se unii peste alții. D. ZAMFIRESCU, R. 254. Pe sus stînci uriașe, diforme, se încalecă, se-nghesuiesc. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ◊
Fig. Meșterul Roman simți cuvintele încălecîndu-i-se încă din gîtlej. GALAN, Z. R. 87.
3. Tranz. Fig. (Cu privire la oameni) A se face stăpîn, a pune stăpînire pe ceva, a subjuga, a supune. ♦
Intranz. (În
expr.)
A încăleca pe nevoie = a răzbi, a ieși deasupra unei nevoi. Munceau în dreapta și în stînga, că doar-doar a încăleca pe nevoie. CREANGĂ, P. 140. – Variantă:
încălicá (COȘBUC, P. II 177, SEVASTOS, N. 169, ALECSANDRI, P. P. 387)
vb. I.
ÎNCĂLECÁRE s. f. Acțiunea de
a (se) încăleca. 1. Urcare pe un animal de călărie,
p. ext. pe un obiect pe care se poate sta călare.
2. Suprapunere. Încălecarea celor două limbi ale ceasornicului. ▭ Spre miazănoapte dăinuie... niște încălecări de nori grei. CAMIL PETRESCU, O. I 292. ♦ (
Geol.) Ruptură în scoarța pămîntului, însoțită de o denivelare și de apropierea celor două flancuri.
3. Fig. Supunere, stăpînire, dominație. Zorile coborau din cer gingașe, mîntuind lumea cu încălecarea întunerecului. REBREANU, N. 50.
ÎNCĂLICÁ vb. I
v. încăleca. încălecá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. încálec, 3 încálecă
încălecáre s. f.,
g.-d. art. încălecắrii;
pl. încălecắri
încălecá vb., ind. prez. 1 sg. încálec, 3 sg. și pl. încálecă, perf. s. 1. sg. încălecái încălecáre s. f., g.-d. art. încălecării; pl. încălecări ÎNCĂLECÁ vb. 1. (înv.) a se încălăra. (~ pe cal.) 2. v. călări. 3. v. coincide. ÎNCĂLECÁRE s. (înv.) încălărare. (~ calului.) încălecá (încálec, încălecát), vb. –
1. A se sui pe cal. –
2. A călări, a merge călare. –
3. A se împerechea armăsarul cu iapa. –
4. A învinge, a domina, a supune. –
5. (
Arg.) A o lua la sănătoasa. –
Mr. (î)ncalic,
megl. ancalic.
Lat. pop. cabăllĭcāre (Pușcariu 805; Candrea-Dens., 213; REW 1439; DAR),
cf. alb. (n)galjkoń,
it. cavalcare,
prov.,
cat.,
port. cavalgar,
fr. chevaucher,
sp. cabalgar.
Cf. cal, călare, descăleca. –
Der. încălecat,
adj. (suprapus, se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei între două rînduri); încălecător,
adj. (care este călare pe cal).
A ÎNCĂLECÁ încálec 1. intranz. A se urca călare (pe un animal sau pe un obiect). ~ pe cal. ~ pe șa. ◊ ~ pe nevoie a ieși din dificultăți materiale. 2. tranz. 1) (animale de călărie sau anumite obiecte) A merge călare. 2) fig. A lua sub dominație (prin mijloace reprobabile). /<lat. incaballicare A SE ÎNCĂLECÁ pers. 3 se încálecă intranz. A veni deasupra (unul peste altul). Dinții se încalecă. /<lat. incaballicare încălecà v.
1. a se urca pe cal;
2. fig. a domina: doar va încăleca pe nevoia CR. [Lat. CABALLICARE].
încálec, a
-ălecá v. intr. (mlat. cabállico, -áre, d. caballus, cal; it. cavalcare, pv. [en]cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar, pv. cavalgar). Vest. Mă urc pe cal saŭ șed pe cal: a încăleca pe cal, pe zid. V. tr. Mă pun călare: acest cal e greŭ de încălecat. Fig. Supun: sărăcia îl încălecase. Pun călare (încălărez): infanteriștĭ încălecațĭ. – În est
-álic, -ălicát.
ÎNCĂLECA vb. 1. (înv.) a se încălăra. (~ pe cal.) 2. a călări. (~ un cal de rasă.) 3. a coincide, a se suprapune. (Două ședințe care se ~.) ÎNCĂLECARE s. (înv.) încălărare. (~ calului.) ÎNCĂLECÁRE (< încăleca) s. f. Acțiunea de a (se) încăleca. ♦ (GEOL.) Ruptură în scoarța terestră, însoțită de deplasarea unei mase de roci peste alta, în lungul suprafeței de fractură, determinată de presiunea forțelor tectonice. încăleca, încalec
v. t. 1. a domina.
2. (
vulg. –
d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.