Dicționare ale limbii române

29 definiții pentru încălțat

ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
ÎNCĂLȚÁT1 s. n. Faptul de a (se) încălța; încălțare. – V. încălța.
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ◊ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
ÎNCĂLȚÁT1 s. n. Faptul de a (se) încălța; încălțare. – V. încălța.
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre oameni) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu tarsul acoperit de pene. – V. încălța.
ÎNCĂLȚÁ, încálț, vb. I. 1. Refl. (Despre persoane; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A-și trage, a-și pune încălțămintea în picior. Se incălță cu opinci și-și așeză în desagi straie de schimb și ciuboțele. SADOVEANU, B. 105. Ne-am încălțat cu opincile binișor. CREANGĂ, A. 25. Cu cizme roși se-ncalță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 333. ◊ Tranz. (Complementul indică încălțămintea) Cătana Cîndu-i vine porunca Își desculță opinca Și încalță păpucul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. Să-ncălțăm opinci. Iarna grea ne năpădește, Frunza-n codru se rărește. ALECSANDRI, P. P. 316. ◊ (Complementul indică piciorul) Mi-a cere piei de zmeu Să-ncalțe piciorul său, Că de capră Lesne crapă. ALECSANDRI, P. P. 363. ◊ (Complementul indică persoana) L-a-ncălțat C-o păreche de ciobote. MARIAN, S. 233. 2. Tranz. (Cu privire la roți, la tălpile săniei etc.) A lega cu șine de fier; a fereca. Am cumpărat de la oraș un car nou, pe care ni l-a încălțat cu fier meșterul satului. STANCU, D. 230. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. Zice puține cuvinte, și, deși urmînd după calapoadele vechi oratorice, reușește totuși să-i încalțe pe toți! CARAGIALE, S. U. 59.
ÎNCĂLȚÁT1 s. n. Faptul de a (se) încălța. 1. Punerea încălțămintei pe picior. Încălțatul pantofilor. 2. Legare, îmbrăcare cu șine de fier a unei roți, a tălpilor săniei etc. Căruța acum am adus-o de la încălțat și i-am mai tras și-o unsoare. CREANGĂ, P. 113.
ÎNCĂLȚÁT2, -Ă, încălțați, -te, adj. (Despre persoane) Care are încălțăminte în picioare; (despre picioare) cu încălțăminte. ♦ Fig. (Despre păsări) Cu un smoc (mare) de pene la picioare. Cucoși încălțați, cu crestele ca niște bujori. CONTEMPORANUL, VI 97.
încălțá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 încálță
încălțát s. n.
încălțá vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 sg. și pl. încálță
încălțát s. n.
ÎNCĂLȚÁ vb. a(-și) pune, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.)
ÎNCĂLȚÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
A (se) încălța ≠ a (se) descălța
A încălța ≠ a descălța
Încălțat ≠ descălțat, desculț
încălțá (încálț, încălțát), vb.1. A pune încălțări în picioare. – 2. A pune șină de fier pe o roată. – 3. A înșela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalțu, megl. ancalț, istr. ăncoț. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. și descălța. – Der. încălțat, adj. (faptul de a se încălța; prost, netot); încălțare, s. f. (faptul de a încălța), cf. mr. ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *calceare); încălțăminte (var. călțămînt, călțăminte), s. f. (încălțări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălție, s. f. (înv., încălțăminte); încălței, s. m. pl. (pantofi); încălțător, s. n. (lingură de pantofi); încălțelar, s. m. (Bucov., pantofar).
A ÎNCĂLȚÁ încálț tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălțăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălțăminte. ~ familia. 4) (roți de căruță, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu șine de fier; a șinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare
ÎNCĂLȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCĂLȚA. 2) (despre păsări) Care are picioarele acoperite de pene. /v. a încălța
încălțà v. 1. a pune încălțăminte; 2. a pune ciolane la roate; 3. fig. a înșela, a păcăli: l’am încălțat. [Lat. INCALCIARE].
încălțat a. 1. care și-a pus încălțăminte; 2. se zice de un cal cu pete albe pe picioare sau de o pasăre cu picioarele împănate; 3. încărcat cu samarul: vită încălțată; fig. imbecil.
încálț, a -călțá v. tr. (lat. calciare saŭ in-calciare îld. calceare, a încălța. d. calx, călcîĭ; it. calzare, pv. caussar, fr. chausser, sp. calcar, pg. calçar. V. calc, colțun, des-calț, des-culț). Pun încplțămintea în picĭoare: a încălța un copil. Fig. Fam. Păcălesc, înșel: m’a încălțat cu doĭ francĭ. V. refl. Îmĭ pun încălțămintea în picĭoare: mă încalț cu cizmele (maĭ uzitat îmĭ pun cizmele). Cp. cu înșel.
încălțát, -ă adj. Care și-a pus încălțămintea în picĭoare. Se zice despre păsările care aŭ pene multe la picĭoare așa în cît par a avea încălțăminte: porumbĭ, cocoșĭ încălțațĭ. Vită încălțată, om foarte prost.
ÎNCĂLȚA vb. a(-și) pune, a(-și) trage. (Își ~ bocancii.)
încălța vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.
încălța, încalț v. t. 1. a prinde / a aresta un infractor. 2. a condamna la închisoare. 3. a convinge (pe cineva) să accepte realitățile așa cum îi sunt înfățișate, împiedicîndu-l să vadă adevăratul lor aspect; a înșela. 4. a da cuiva o sarcină de serviciu neplăcută. 5. a recruta.
vită-ncălțată expr. (peior.) v. vită.

încălțat dex online | sinonim

încălțat definitie

Intrare: încălța
încălța verb grupa I conjugarea I
Intrare: încălțat (adj.)
încălțat 1 adj. adjectiv
Intrare: încălțat (s.n.)
încălțat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular