Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru încălărat

ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Înv.) A se urca pe cal; a încăleca. – În + călare.
ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Înv.) A se urca pe cal; a încăleca. – În + călare.
ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Rar, învechit și arhaizant) A se urca pe cal; a încăleca. Uncheșul Haralambie s-a încălărat și a ieșit. SADOVEANU, N. F. 187.
ÎNCĂLĂRÁT, -Ă, încălărați, -te, adj. (Rar, învechit și arhaizant) Urcat pe cal; călare. M-oi întoarce într-o sară, Leliță Varvară, Cu soții încălărate, La o poartă-om bate. SADOVEANU, N. F. 20. ◊ Fig. Am nevoie de o protecție pe care numai un șef de trib măreț încălărat, cum era uncheșul, mi-o putea acorda. SADOVEANU, N. F. 128.
!încălărá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se încălăreáză
încălărá vb., ind. prez. 1 sg. încălaréz, 3 sg. și pl. încălăreáză
ÎNCĂLĂRÁ vb. v. încăleca.
încălăréz v. tr. (d. călare). Vechĭ. Suĭ pe cal, poruncesc să încalece. V. refl. Încalec: cîțĭ aŭ putut a se încălăra, s’aŭ încălărat și aŭ plecat (Let. 1, 337), n’aŭ apucat să se încălăreze (2, 221).
încălăra vb. v. ÎNCĂLECA.

încălărat dex online | sinonim

încălărat definitie

Intrare: încălăra
încălăra verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: încălărat
încălărat adjectiv