ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Înv.) A se urca pe cal; a încăleca. – În + călare.

ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Înv.) A se urca pe cal; a încăleca. – În + călare.

ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. – V. încălăra.

ÎNCĂLĂRÁ, încălărez, vb. I. Refl. (Rar, învechit și arhaizant) A se urca pe cal; a încăleca. Uncheșul Haralambie s-a încălărat și a ieșit. SADOVEANU, N. F. 187.

ÎNCĂLĂRÁRE s. f. (Rar, învechit și arhaizant) Acțiunea de a se încălăra; încălecare. Moș Petrea a mormăit poruncă de încălărare; mezinul a cercetat căruța și s-a întors. SADOVEANU, N. P. 31.

!încălărá (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se încălăreáză

încălăráre (înv.) s. f., g.-d. art. încălărắrii

încălărá vb., ind. prez. 1 sg. încălaréz, 3 sg. și pl. încălăreáză

încălăráre s. f., g.-d. art. încălărării

ÎNCĂLĂRÁ vb. v. încăleca.

ÎNCĂLĂRÁRE s. v. încălecare.

încălăréz v. tr. (d. călare). Vechĭ. Suĭ pe cal, poruncesc să încalece. V. refl. Încalec: cîțĭ aŭ putut a se încălăra, s’aŭ încălărat și aŭ plecat (Let. 1, 337), n’aŭ apucat să se încălăreze (2, 221).

încălăra vb. v. ÎNCĂLECA.

încălărare s. v. ÎNCĂLECARE.