Dicționare ale limbii române

2 intrări

10 definiții pentru încârduire

ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.
ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui.
ÎNCÎRDUÍ vb. IV v. cîrdui.
încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă
încârduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încârduiáscă
ÎNCÂRDUÍ vb. v. înhăita.
A SE ÎNCÂRDUÍ mă ~iésc intranz. A stabili relații de tovărășie (condamnabilă). /în + cârd + suf. ~ui
încârduí v. a se întovărăși (V. ferchea-berchea). [Tras din cârd].
încîrdoșéz (mă) v. refl. (d. cîrd). Iron. Mă asociez, mă înhăĭtez. – Și -rduĭesc.
încîrdui vb. v. ÎNHĂITA.

încârduire dex online | sinonim

încârduire definitie

Intrare: încârdui
încârdui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: încârduit
încârduit participiu
încârduire infinitiv lung