ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui.

ÎNCÎRDUÍ vb. IV v. cîrdui.

încârduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 să încârduiáscă

încârduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiésc, imperf. 3 sg. încârduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încârduiáscă

ÎNCÂRDUÍ vb. v. înhăita.

A SE ÎNCÂRDUÍ mă ~iésc intranz. A stabili relații de tovărășie (condamnabilă). /în + cârd + suf. ~ui

încârduí v. a se întovărăși (V. ferchea-berchea). [Tras din cârd].

încîrdoșéz (mă) v. refl. (d. cîrd). Iron. Mă asociez, mă înhăĭtez. – Și -rduĭesc.

încîrdui vb. v. ÎNHĂITA.