Dicționare ale limbii române

2 intrări

24 definiții pentru încântare

ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).
ÎNCÂNTÁRE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.
ÎNCÂNTÁ, încấnt, vb. I. 1. Tranz. A produce o stare de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; a fermeca, a fascina, a vrăji. 2. Tranz. și refl. A (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. – În + cânta (după fr. enchanter).
ÎNCÂNTÁRE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.
ÎNCÎNTÁ, încî́nt, vb. I. Tranz. A produce o stare de mulțumire, de admirație, a stîrni entuziasmul; a captiva, a fermeca, a entuziasma, a vrăji. Îl încîntase mai înainte semnele lor de dragoste. CARAGIALE, O. III 61. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. Drag îmi e numele Ană Că te-ncîntă auzindu-l. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ♦ A amăgi, a înșela. Te-a încîntat cu promisiuni mincinoase. ◊ Refl. Un altul vă inspiră – el trăiește, El cu gura voastră rîde, el se-ncîntă, el șoptește. EMINESCU, O. I 157.
ÎNCÎNTÁRE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.
încântá (a ~) vb., ind. prez. 3 încấntă
încântáre s. f., g.-d. art. încântắrii; pl. încântắri
încântá vb., ind. prez. 1 sg. încânt, 3 sg. și pl. încântă
încântáre s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări
ÎNCÂNTÁ vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. v. bucura. 3. v. înșela.
ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.
ÎNCÂNTÁ vb. I. tr. A fermeca, a entuziasma; a amuza. [P.i. încânt. / după fr. enchanter].
ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încântă. [< încânta].
ÎNCÂNTÁ vb. tr. a fermeca; a entuziasma; a amuza. (după fr. enchanter)
ÎNCÂNTÁRE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)
A ÎNCÂNTÁ încânt tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și admirație; a fermeca; a vrăji; a fascina; a delecta; a desfăta. 2) A ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni; a momi. /în + a cânta
ÎNCÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta
încântà v. 1. a captiva cu fermece; 2. a transporta de admirațiune, de plăcere: taina ce mă ’ncântă AL. [Lat. INCANTARE].
încântare f. 1. acțiunea de a încânta; 2. lucru minunat și surprinzător; 3. bucurie foarte vie: nopți de ’ncântare ca zile luminoase AL.
încî́nt, a v. tr. (lat. in-cantare, a fărmăca; it. incantare, pv. sp. pg. encantar, fr. enchanter. V. cînt). Mold. Munt. Amăgesc cu vorba, bat capu: ĭa fugĭ de-aicĭ și nu mă’ncînta (Munt. a încînta cu migdale amare, a înșela cu promisiunĭ). Neol. (după fr. it.). Farmec, seduc, fascinez, umplu de admirațiune: știința, politeța, arta luĭ l-a încîntat. V. boscorodesc.
*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.
ÎNCÎNTA vb. 1. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 2. a bucura, a desfăta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. a ademeni, a amăgi, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorba.)
ÎNCÎNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 3. farmec, fascinație, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.)

încântare dex online | sinonim

încântare definitie

Intrare: încânta
încânta verb grupa I conjugarea I
Intrare: încântare
încântare substantiv feminin