ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.

ÎNCÎLCITÚRĂ, încîlcituri, s. f. Încîlcire. În jurul nostru tot mai nelămurit vedeam... ca o încîlcitură de linii, o stufărie într-o baltă înghețată. SADOVEANU, P. S. 28. Cum de m-am prins în această încîlcitură de rotițe. CAMIL PETRESCU, T. II 305.

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri

ÎNCÂLCITÚRĂ s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. v. amestecătură.

ÎNCÂLCITÚRĂ ~i f. 1) Obiecte cu părțile componente încâlcite; încurcătură. 2) fig. Lipsă de claritate; încurcătură; confuzie. ~ a unei fraze. /a încâlci + suf. ~tură

încîlcitúră f., pl. ĭ. Lucru încîlcit. Modu de a încîlci.

ÎNCÎLCITURĂ s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. amestecătură, încîlceală, încîlcire, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)