Dicționare ale limbii române

2 intrări

17 definiții pentru încâinit

ÎNCÂINÁ, încăinez, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. [Var.: încâiní vb. IV] – În + câine.
ÎNCÂINÁT, -Ă, încăinați, -te, adj. (Înv. și pop.) Rău, câinos. ♦ Încăpățânat. [Var.: încâinít, -ă adj.] – V. încâina.
ÎNCÂINÍ vb. IV v. încâina.
ÎNCÂINÍT, -Ă adj. v. încâinat.
ÎNCÂINÁ, încâinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. – În + câine.
ÎNCÂINÍT, -Ă, încâiniți, -te, adj. (Rar) Rău, câinos. ♦ Încăpățânat. – V. încâina.
ÎNCÎINÁ, încîinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni rău, cîinos; a se îndîrji, a se încăpățîna. Dacă văzură... că se încîinase și nu vrea să dea inelul, îl puseră jos. ISPIRESCU, L. 108.
ÎNCÎINÍT, -Ă, încîiniți, -te, adj. Rău, cîinos; încăpățînat. Încîinita de iapă... împreună cu mînzii, la porunca babei s-au ascuns sub o lespede sub mare, anume numai ca pe bietul slugă să-l piardă. BOTA, P. 87. Un neghiob ce poartă-n piept Un suflet încîinit. NECULUȚĂ, Ț. D. 53. – Variantă: (regional) încînít, -ă (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485) adj.
!încâiná/încâiní (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încâineáză/se încâinéște, imperf. 3 sg. se încâiná/se încâineá; conj. prez. 3 să se încâinéze/să se încâineáscă
încâiná vb., ind. prez. 1 sg. încâinéz, 3 sg. și pl. încâineáză
încâinít adj. m., pl. încâiníți; f. sg. încâinítă, pl. încâiníte
ÎNCÂINÁ vb. v. încăpățâna, îndărătnici, înrăi.
A (se) încâina ≠ a (se) înduioșa
încâinà v. a se încăpățâna: se încâinase și nu vrea să dea inelul ISP. [V. câine].
încînéz v. tr. (d. cîne). Vechĭ. Supăr, înfuriĭ. Azĭ. Vest. încîinéz, îndărătnicesc, înfuriĭ.
încîina vb. v. ÎNCĂPĂȚÎNA. ÎNDĂRĂTNICI. ÎNRĂI.
ÎNCÂINÍ, încâinésc, vb. IV. (Var.) Încâina. [în DOOM 2]

încâinit dex online | sinonim

încâinit definitie

Intrare: încâina
încâina verb grupa I conjugarea a II-a
încâini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: încâinat
încâinit adjectiv
încâinat