Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru înavuțire

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).
ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți. Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.
!înavuțí (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 să înavuțeáscă
înavuțí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înavuțeáscă
ÎNAVUȚÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)
ÎNAVUȚÍRE s. v. îmbogățire.
A (se) înavuți ≠ a (se) ruina, a sărăci
A ÎNAVUȚÍ ~ésc tranz. A face să se înavuțească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut
A SE ÎNAVUȚÍ mă ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înstări. /în + avut
înavuțì v. a (se) face avut.
înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc.
ÎNAVUȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se îmbogăți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)
ÎNAVUȚIRE s. căpătuială, căpătuire, chiverniseală, chivernisire, îmbogățire, parvenire, pricopsire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.)

înavuțire dex online | sinonim

înavuțire definitie

Intrare: înavuți
înavuți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: în-
Intrare: înavuțire
înavuțire