ÎNAURÁ vb. I v. înauri.

ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

ÎNAURÁ vb. I v. înauri.

ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. [Pr.: -na-u-. – Var.: (reg.) înaurá vb. I] – În + aur.

ÎNAURÁ vb. I v. înauri.

ÎNAURÍ, înauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A auri. (Fig.) [Amorul] înaurește cu raze nourii de desfătare. CONACHI, P. 287. – Variantă: înaurá (NEGRUZZI, S. II 129) vb. I.

!înaurí (a ~) (rar) (î-na-u-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 să înaureáscă

înaurí vb. (sil. -u-; mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înaurésc, imperf. 3 sg. înaureá; conj. prez. 3 sg. și pl. înaureáscă

ÎNAURÍ vb. v. auri.

aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.

înaurésc, V. auresc.

înauri vb. v. AURI.