ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) procura arme; a (se) pregăti pentru luptă prin înzestrare cu armament; a (se) întrarma, a (se) arma. ◊ Expr. (Refl.) A se înarma cu răbdare = a-și impune răbdare, a aștepta cu stăpânire de sine desfășurarea faptelor. – În + armă.

ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivități) Care este înzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregătit pentru luptă. ◊ Expr. Înarmat până în dinți (sau din cap până în picioare) = foarte bine înarmat. – V. înarma.

ÎNARMÁ, înarmez, vb. I. Tranz. A înzestra cu arme; a pregăti pentru luptă. (Fig.) Însuți, preț al luptei noastre, aruncași toiagul tău; Însuți, hotărîndu-mi ura, înarmat-ai brațul meu! DAVILA, V. V. 162. ♦ Refl. A lua armele, a se pregăti de luptă. Cel ce avea pistolul îl uită frumos în buzunar, și nimărui nu-i veni în gînd ca să-l îndemne a se înarma cu el. ALECSANDRI, C. 35. De-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii. NEGRUZZI, S. I 141. Frumos se gătea, Bine se-narma Și singur pleca. TEODORESCU, P. P. 429. ◊ Expr. A se înarma, cu răbdare = a căuta să fie răbdător, să-și păstreze calmul. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar, în versuri) înármă (EMINESCU, O. I 59).

ÎNARMÁT, -Ă, înarmați, -te, adj. Înzestrat cu arme, pregătit pentru luptă. Și poruncă grea i-oi da, Ca, cu oastea înarmată, Să porneasc-acolo-ndată. TEODORESCU, P. P. 115. ◊ Expr. Înarmat pînă în dinți (sau din cap pînă în picioare) = foarte înarmat, complet înarmat. Amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138.

!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză

înarmá vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înarméz, 3 sg. și pl. înarmeáză

ÎNARMÁ vb. (pop.) a (se) întrarma.

A înarma ≠ a dezarma

Înarmat ≠ dezarmat

A ÎNARMÁ ~éz tranz. 1) A înzestra cu armament; a pregăti pentru luptă. 2) fig. A dota cu ceva necesar (în vederea realizării unei acțiuni). ~ cu date. [Sil. în-ar-] /în + armă

A SE ÎNARMÁ mă ~éz intranz. A se pregăti de război, înzestrându-se cu arme. ◊ ~ cu răbdare a) a se pregăti pentru o așteptare îndelungată; b) a căuta să-și păstreze calmul. /în + armă

ÎNARMÁT ~tă (~ți, ~te) v. A ÎNARMA. ◊ ~ până în dinți (sau din cap până în picioare) foarte bine înarmat. /v. a (se) înarma

înarmà v. 1. a îngriji cu arme; 2. a se pregăti de răsboiu; 3. a echipa o corabie; 4. a lua armele; 5. fig. a se întări, a se fortifica: a se înarma cu răbdare.

arméz v. tr. (lat. armare). Daŭ arme, echipez cu arme. V. refl. Pun mîna pe arme, mă echipez cu ele. Fig. Mă întăresc, îmĭ fac curaj: a te arma cu răbdare. – Și înarmez. Vechĭ și întrazmez.

înarméz, V. armez.

ÎNARMA vb. (pop.) a (se) întrarma.

înarmat până în dinți expr. cu mai multe arme în dotare.