Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru ├«narmare

├ÄNARM├ü, ├«narmez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) procura arme; a (se) preg─âti pentru lupt─â prin ├«nzestrare cu armament; a (se) ├«ntrarma, a (se) arma. ÔŚŐ Expr. (Refl.) A se ├«narma cu r─âbdare = a-╚Öi impune r─âbdare, a a╚Ötepta cu st─âp├ónire de sine desf─â╚Öurarea faptelor. ÔÇô ├Än + arm─â.
├ÄNARM├üRE, ├«narm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«narma. ÔÇô V. ├«narma.
├ÄNARM├ü, ├«narmez, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. A(-╚Öi) procura arme; a (se) preg─âti pentru lupt─â prin ├«nzestrare cu armament; a (se) ├«ntrarma, a (se) arma. ÔŚŐ Expr. (Refl.) A se ├«narma cu r─âbdare = a-╚Öi impune r─âbdare, a a╚Ötepta cu st─âp├ónire de sine desf─â╚Öurarea faptelor. ÔÇô ├Än + arm─â.
├ÄNARM├üRE, ├«narm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«narma. ÔÇô V. ├«narma.
├ÄNARM├ü, ├«narmez, vb. I. Tranz. A ├«nzestra cu arme; a preg─âti pentru lupt─â. (Fig.) ├Änsu╚Ťi, pre╚Ť al luptei noastre, arunca╚Öi toiagul t─âu; ├Änsu╚Ťi, hot─âr├«ndu-mi ura, ├«narmat-ai bra╚Ťul meu! DAVILA, V. V. 162. ÔÖŽ Refl. A lua armele, a se preg─âti de lupt─â. Cel ce avea pistolul ├«l uit─â frumos ├«n buzunar, ╚Öi nim─ârui nu-i veni ├«n g├«nd ca s─â-l ├«ndemne a se ├«narma cu el. ALECSANDRI, C. 35. De-╚Ťi vor trebui o╚Öti, ne vom ├«narma noi cu femei ╚Öi copii. NEGRUZZI, S. I 141. Frumos se g─âtea, Bine se-narma ╚śi singur pleca. TEODORESCU, P. P. 429. ÔŚŐ Expr. A se ├«narma, cu r─âbdare = a c─âuta s─â fie r─âbd─âtor, s─â-╚Öi p─âstreze calmul. ÔÇô Prez. ind. pers. 3 ╚Öi: (rar, ├«n versuri) ├«n├írm─â (EMINESCU, O. I 59).
├ÄNARM├üRE, ├«narm─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) ├«narma. Cursa ├«narm─ârilor ├«nseamn─â cruci╚Ö─âtoare ├«n loc de ╚Öcoli, fort─âre╚Ťe zbur─âtoare ├«n loc de locuin╚Ťe, ├«nseamn─â betonul bazelor militare ├«n locul c├«mpiilor ├«nflorite. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2727. Ne f─âcusem o datorie din combaterea ├«narm─ârilor. ARGHEZI, P. T. 68.
!înarmá (a ~) (î-nar-/în-ar-) vb., ind. prez. 3 înarmeáză
!înarmáre (î-nar-/în-ar-) s. f., g.-d. art. înarmắrii; pl. înarmắri
├«narm├í vb. (sil. mf. ├«n-), ind. prez. 1 sg. ├«narm├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ├«narme├íz─â
înarmáre s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înarmării; pl. înarmări
ÎNARMÁ vb. (pop.) a (se) întrarma.
A ├«narma Ôëá a dezarma
├Änarmare Ôëá dezarmare
A ├ÄNARM├ü ~├ęz tranz. 1) A ├«nzestra cu armament; a preg─âti pentru lupt─â. 2) fig. A dota cu ceva necesar (├«n vederea realiz─ârii unei ac╚Ťiuni). ~ cu date. [Sil. ├«n-ar-] /├«n + arm─â
A SE ├ÄNARM├ü m─â ~├ęz intranz. A se preg─âti de r─âzboi, ├«nzestr├óndu-se cu arme. ÔŚŐ ~ cu r─âbdare a) a se preg─âti pentru o a╚Öteptare ├«ndelungat─â; b) a c─âuta s─â-╚Öi p─âstreze calmul. /├«n + arm─â
înarmà v. 1. a îngriji cu arme; 2. a se pregăti de răsboiu; 3. a echipa o corabie; 4. a lua armele; 5. fig. a se întări, a se fortifica: a se înarma cu răbdare.
arm├ęz v. tr. (lat. armare). Da┼ş arme, echipez cu arme. V. refl. Pun m├«na pe arme, m─â echipez cu ele. Fig. M─â ├«nt─âresc, ├«m─ş fac curaj: a te arma cu r─âbdare. ÔÇô ╚śi ├«narmez. Vech─ş ╚Öi ├«ntrazmez.
├«narm├ęz, V. armez.
ÎNARMA vb. (pop.) a (se) întrarma.

înarmare dex online | sinonim

înarmare definitie

Intrare: înarma
înarma verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: ├«n-
Intrare: înarmare
înarmare substantiv feminin
  • silabisire: ├«n-