Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru înțina

ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Reg.) A sprijini slab (ca să poată cădea ușor). – Lat. *in-tenuare.
ÎNȚINÁ, înținez, vb. I. Tranz. (Regional) A întări foarte puțin, a rezema ușor, a sprijini slab. (Refl. pas.) Gardurile prindeau a se înțina, cîrpite cu nuiele. CAMILAR, N. II 400.
înținá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțineáză
înținá vb., ind. prez. 1 sg. înținéz, 3 sg. și pl. înțineáză
înținá (înținéz, át), vb.1. A tăia incomplet trunchiul unui copac, pentru a-l putea doborî apoi cu ușurință. – 2. A lăsa un obiect în echilibru instabil, micșorîndu-i baza sau punctul de sprijin. Lat. tenŭāre (Tiktin; Candrea-Dens., 876; REW 8654; DAR; Rosetti, I, 168). Conjugarea este înv., actualmente se folosește mai ales part. cu funcție adj.
A ÎNȚINÁ ~éz tranz. rar A sprijini atât cât să nu se prăvălească. /<lat. intinuare
înținá, înținéz, vb. I (pop.) 1. (înv.) a tăia un copac de la rădăcină în așa fel, încât să se țină doar într-o așchie, pentru a fi prăvălit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la început. 3. a rezema ușor o ușă. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se încăpățâna.
înținéz v. tr. (lat. tĕnuare, a supția, d. tĕnuis, supțire. V. atenuĭez). Est. Fixez puțin așa în cît să cadă cînd va fi atins: a înțina un pod ca să se prăbușească la trecerea dușmanilor. – Și aținez în Trans.

înțina dex online | sinonim

înțina definitie

Intrare: înțina
înțina verb grupa I conjugarea a II-a