înțepușá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțepușeáză, 1 pl. înțepușắm; conj. prez. 3 să înțepușéze; ger. înțepușấnd

înțepușá vb., ind. prez. 1 sg. înțepușéz, 3 sg. și pl. înțepușeáză, 1 pl. înțepușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepușéze; ger. înțepușând

înțepușá, înțepușéz, vb. I (reg.) 1. a împunge cu țepușa. 2. a împunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre părul capului) a se ridica în sus, a se scula, a se face măciucă. 4. (refl.) a lua o atitudine dârză în fața cuiva, a se înțepeni (în fața cuiva).

înțepușát, înțepușátă, adj. (reg.) 1. împuns, înțepat cu țepușa. 2. (despre gura sacului) legat. 3. (despre părul capului) ridicat în sus ca țepușele. 4. înțepenit în fața cuiva, proțăpit.

înțepușéz v. tr. (d. țepușă). Pun țepușa la gura saculuĭ (ca să-l strîng).