înțepușá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 înțepușeáză, 1 pl. înțepușắm; conj. prez. 3 să înțepușéze; ger. înțepușấnd

înțepușá vb., ind. prez. 1 sg. înțepușéz, 3 sg. și pl. înțepușeáză, 1 pl. înțepușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepușéze; ger. înțepușând

înțepușá, înțepușéz, vb. I (reg.) 1. a împunge cu țepușa. 2. a împunge gura sacului, spre a-l lega, a lega sacul. 3. (fig.; despre părul capului) a se ridica în sus, a se scula, a se face măciucă. 4. (refl.) a lua o atitudine dârză în fața cuiva, a se înțepeni (în fața cuiva).

înțepușéz v. tr. (d. țepușă). Pun țepușa la gura saculuĭ (ca să-l strîng).