Dicționare ale limbii române

23 definiții pentru înțepenire

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.
ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni. – V. înțepeni.
ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise intre niște stânci. EMINESCU, N. 126.
ÎNȚEPENÍRE, înțepeniri, s. f. Faptul de a (se) înțepeni. 1. Înlemnire, încremenire. 2. Fixare.
înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
înțepení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepeneáscă
înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii
ÎNȚEPENÍ vb. 1. v. fixa. 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 3. (MED.) v. anchiloza. 4. v. amorți. 5. v. înmărmuri. 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)
ÎNȚEPENÍ vb. v. consolida, întări.
ÎNȚEPENÍRE s. 1. v. fixare. 2. (MED.) înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. v. anchiloză. 4. v. înmărmurire.
ÎNȚEPENÍRE s. v. consolidare, întărire.
A înțepeni ≠ a (se) dezmorți
A ÎNȚEPENÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau părți ale lui) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni țeapăn; a amorți. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoșa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face să devină țeapăn. 2) pop. (obiecte) A întări ca să nu se miște; a fixa. ~ un stâlp. /în + țeapăn
A SE ÎNȚEPENÍ mă ~ésc intranz. A lua o poziție rigidă, rămânând ca înfipt. /în + țeapăn
înțepenì v. 1. a (se) face țeapăn; 2. a înfige.
înțepenésc v. intr. (vsl. o-cĭepĭenĭetĭ, d. cĭepĭenŭ, țeapăn; rus. [o-]cĭepenĭetĭ). Mă fac țeapăn (rigid): membrele cadavrelor înțepenesc. V. tr. Fac țeapăn, fixez: a înțepeni un par în pămînt. – În Btș. și înțepinez, pop. înță-.
înțepeni vb. v. CONSOLIDA. ÎNTĂRI.
ÎNȚEPENI vb. 1. a fixa, a imobiliza, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormînt.) 3. (MED.) a anchiloza, a prinde. (Reumatismul i-a ~ articulațiile.) 4. a amorți, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.) 5. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un erou din basme care a ~.) 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)
ÎNȚEPENIRE s. 1. fixare, fixat, imobilizare, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.) 2. înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. (MED.) anchilozare, anchiloză, prindere. (~ articulațiilor.) 4. împietrire, încremenire, înlemnire, înmărmurire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.)
înțepenire s. v. CONSOLIDARE. ÎNTĂRIRE.

înțepenire dex online | sinonim

înțepenire definitie

Intrare: înțepeni
înțepeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înțepenire
înțepenire substantiv feminin