Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru înțepător

ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă (1); care produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦ (Despre băuturi, mâncăruri, mirosuri etc.) Care dă senzația de înțepătură, care pișcă. 2. Fig. Sarcastic, ironic. – Înțepa + suf. -ător.
ÎNȚEPĂTÓR, -OÁRE, înțepători, -oare, adj. 1. Care înțeapă. Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare. ALECSANDRI, P. A. 132. 2. Fig. (Despre băuturi, mirosuri etc.) Care provoacă o iritație, care dă o senzație de înțepătură; pișcător. Vin cu gust înțepător. Miros înțepător de acid fenic. ▭ Mirosea a fum; flori uscate, grămădite prin colțuri și-n grindă, amestecau cu fumul mireasmă înțepătoare. SADOVEANU, B. 47. 3. Fig. (Despre vorbe, aluzii etc.) Sarcastic, ironic, mușcător. Doctorul se făcu roșu. Îi venea să răspundă cu o vorbă mai înțepătoare, dar se temea să nu se încurce din nou. D. ZAMFIRESCU, R. 204. ◊ (Adverbial) Femeia, neliniștită... se întorcea către camion și se răstea înțepător, cu arțag. DUMITRIU, N. 234.
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
înțepătór adj. m., pl. înțepătóri; f. sg. și pl. înțepătoáre
ÎNȚEPĂTÓR adj. 1. pișcător. (Insectă ~oare.) 2. v. țepos. 3. v. ascuțit. 4. v. înăsprit. 5. v. picant.
ÎNȚEPĂTÓR adj. v. epigramatic, ironic, persiflant, persiflator, sarcastic, satiric, zeflemist, zeflemitor.
ÎNȚEPĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care înțeapă. 2) (despre miros sau gust) Care produce o senzație asemănătoare cu o înțepătură. 3) fig. Care conține aluzii răutăcioase; usturător; pișcător; corosiv; urzicător; îmbolditor; mușcător. Glumă ~oare. /a înțepa + suf. ~ător
înțepător a. care înțeapă.
înțepătór, -oáre adj. Fig. Care înțeapă, ustură: o vorbă înțepătoare. Care te pișcă de limbă, picant: hreanu e înțepător.
ÎNȚEPĂTOR adj. 1. pișcător. (Insectă ~.) 2. țepos. (Are o barbă ~.) 3. ascuțit. (Obiect ~.) 4. aspru, înăsprit, pișcăcios, pișcător, (reg.) pișcav, pișcos, (înv.) stifos. (Vin ~.) 5. iute, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mîncări.)
înțepător adj. v. EPIGRAMATIC. IRONIC. PERSIFLANT. PERSIFLATOR. SARCASTIC. SATIRIC. ZEFLEMIST. ZEFLEMITOR.
Picea pungens Engelm., « Molid înțepător ». Specie cu flori femele roșii, cele mascule mov. Conuri cilindrice, la capete mai înguste, pînă la cca 10 cm lungime, la început roșcate apoi brune, solzi moi, subțiri, în formă de romb cu vîrful îngustat, ciuntit, răsfrînt. Frunze aciculare, verzi-albăstrui, argintii, neflexibile, 1-3 cm lungime, 1,15 mm lățime, dispuse dens pe lujeri în toate direcțiile. Arbore, 30-50 m înălțime, scoarță cenușie-închisă, groasă, crăpată, cu lujeri glabrii, muguri nerășinoși.

înțepător dex online | sinonim

înțepător definitie

Intrare: înțepător
înțepător adjectiv