Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru înțelept

ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Gânditor (antic), învățat, savant. ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. 2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. – Lat. intellectus.
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu înțelepciune (1), cu o capacitate superioară de înțelegere și judecare a lucrurilor, pe baza cunoașterii și a experienței; cuminte. Peste ce profesor înțelept și iscusit a dat! CREANGĂ, A. 18. Pune-mă de om cuminte, Om cuminte și-nțelept Dar cu jale mare-n piept! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. ◊ (Substantivat) Rostise pe «deocamdată» ăsta, tărăgănîndu-l ca un înțelept. GALAN, B. I 221. (Cu pronunțare regională) O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gîndiri, ochii suri boltiți adînc... îi da arătarea unui înțălept din vechime. EMINESCU, N. 52. Un înțălept... trebuie a îndrepta greșalile altora. DRĂGHICI, R. 13. ♦ (Despre mintea, înfățișarea, acțiunile sau manifestările omului) Care exprimă înțelepciune; plin de înțelepciune, izvorît din înțelepciune, datorit înțelepciunii. Azi de mine poate au nevoie, Suflete, acum fii înțelept! BENIUC, V. 41. [Neculce] în marginile limbii simple și înțelepte, a adunat în cronica lui comori de frumuseți artistice. SADOVEANU, E. 12. Ruben își netezi încet barba și o adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă și înțeleaptă. EMINESCU, N. 55. Cumpăna gîndirii ai cumpănit-o drept, Croind pe limba veche al tău sfat înțelept. BELDICEANU, P. 134. 2. Prevăzător, chibzuit. Omul înțelept își cumpără iarna car și vara sanie. ▭ Cred că ea e mai înțeleaptă ca tine și nu va cere despărțirea! REBREANU, R. I 233. ◊ (Adverbial) Socotise totuși că e mai înțelept să înlăture orice prilej de neplăceri neprevăzute. STĂNOIU, C. I. 77.
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépte
înțelépt adj. m., pl. înțelépți; f. sg. înțeleáptă, pl. înțelépte
ÎNȚELÉPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mândru, preamândru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gânditor. (Cei șapte ~ți ai lumii antice.) 3. adj. v. chibzuit. 4. adj. v. judicios. 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~eaptă.) 6. adv. v. chibzuit.
Înțelept ≠ neghiob, nerod, prost, prostălău, prostănac, tont
ÎNȚELÉPT1 ~ți m. Persoană înzestrată cu capacitatea de a pătrunde esența legilor fundamentale ale naturii și ale societății; cugetător; gânditor. /<lat. intellectus
ÎNȚELÉPT2 ~eáptă (~épți, ~épte) 1) (despre persoane) Care înțelege și judecă drept; care are judecată sănătoasă; cuminte. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este bine gândit; făcut cu socoteală; chibzuit. /<lat. intellectus
înțelept a. 1. care vorbește sau lucrează cu minte; 2. rezervat în purtare, în apucături; 3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept: moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].
Natan m. 1. profet trimis de D-zeu lui David spre a-i imputa omorul lui Uria; 2. (înțeleptul), titlul unei tragedii celebre de Lessing.
înțelépt, -eáptă adj., pl. epțĭ, epte (lat. intĕllĕctus, part. d. intĕllégere, a înțelege). Inteligent, deștept: un țăran înțelept. Cult, învățat, priceput: Egipteniĭ eraŭ înțelepțĭ. Prudent, care se conduce bine în vĭață: un bătrîn înțelept. Înțelegător, dócil, cuminte: un copil înțelept. Care are caracteru înțelepcĭuniĭ, înțelepțesc, de înțelept: răspuns înțelept. Subst. Savant, filosof: ceĭ șapte înțelepțĭ aĭ vechiĭ Greciĭ (Talete din Milet, Pitac, Biante, Cleobul, Misone, Chilone și Solone).
ÎNȚELEPT adj., s., adv. 1. adj. (livr. rar) sapient, (pop.) iscusit, (înv.) mîndru, preamîndru. (Un om ~.) 2. s. filozof, gînditor. (Cei șapte ~ ai lumii antice.) 3. adj. chibzuit, cuminte, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 4. adj. bun, chibzuit, folositor, gîndit, judicios, rațional, rezonabil, socotit, util, (fig.) sănătos. (Un sfat ~.) 5. adj. chibzuit, cuminte, deștept, inteligent. (O faptă ~.) 6. adv. chibzuit, cuminte, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.)
DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.
IAROSLAV CEL ÎNȚELEPT, mare cneaz al Kievului (1016-1018 și 1018-1054). I-a înfrânt pe pecenegi și lituani, întărind astfel hotarele de S și de V ale statului. S-a luptat cu fratele său, împărțind statul (1026), dar, ulterior, l-a reunificat (1036). În 1051, l-a înscăunat pe Ilarion, primul mitropolit rus. A stabilit legături dinastice cu multe case domnitoare europene. În timpul său a fost întocmită culegerea de legi „Russkaia pravda”.
ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (lat. intellectus) adj., s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit. 2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦ Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din sec. 7-6 î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.

înțelept dex online | sinonim

înțelept definitie

Intrare: înțelept
înțelept adjectiv