atoáte-înțelégere sf [At: SADOVEANU, D. P. 139 / Pl: ~ri / E: atoate- + înțelegere] Înțelegere pentru toate ideile, situațiile etc.

ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. ♦ Tratat, document încheiat între două sau mai multe state, organisme etc. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege.

ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A-și face, a avea o idee clară și exactă despre un lucru, a pătrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ◊ Expr. Așa (mai) înțeleg și eu = așa da, așa e pe placul meu. A înțelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. (Mă) înțelegi?, se spune cuiva pentru a verifica înțelegerea celor spuse. (Mă) înțelegi!, marchează o situație în care există un substrat. (Refl.) Se înțelege de la sine = este evident. (Intranz.) A înțelege de glumă = a nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. ♦ A-și da seama de ceva. ♦ A pricepe o limbă străină. ♦ A constata, a vedea, a observa, a băga de seamă. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se împăca, a conveni cu cineva. ♦ A conviețui în bună învoială, a se înțelege, a se învoi. 3. Tranz. (În expr.) A nu înțelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. înțelesei, part. înțeles] – Lat. intelligere.

ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Pricepere, iscusință, inteligență, rațiune. 2. Bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva. 3. Comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire. 4. Pace, armonie1. – V. înțelege.

ÎNȚELÉGE, înțelég, vb. III. 1. Tranz. A pătrunde cu mintea, a prinde sensul, înțelesul unei idei, al unei noțiuni, al unei situații etc.; a pricepe. Biruiții înțelegeau ce mînă-i lovește. SADOVEANU, O. VII 12. O clătinătură și un duruit stîmpărat se simte în vagon; după asta înțelege și Moș Gheorghe că sînt plecați. SP. POPESCU, M. G. 31. Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. Cînd am început a înțelege cele ce se petrec în lume, intrase de curînd, în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea. GHICA, S. A. 27. ◊ (În forma interogativă, însoțind o poruncă, pentru a o întări) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. Înțelesu-m-ai? CREANGĂ, P. 84. Luați un nevod și o pușcă cu voi și mergeți la lucru; iar dacă le veți zări cumva, zvîr și poc!... M-ați înțeles? ALECSANDRI, T. I 251. ◊ (La perf. c., ca răspuns la o poruncă, în semn că se va executa) Am înțeles = da. ◊ Expr. Mă-nțelegi! se folosește cînd vorbitorul vrea să atragă atenția interlocutorului asupra celor spuse sau cînd presupune că interlocutorul pricepe o aluzie sau o insinuare. A da (cuiva) să înțeleagă (sau a înțelege, de înțeles) că... = a face (pe cineva) să priceapă ceva prin aluzii sau gesturi, fără a se exprima explicit. Dă a înțălege că dreptățile politice... erau a se întinde preste tot. RUSSO, S. 121. Așa ceva înțeleg și eu = așa da, admit, aprob, găsesc pe placul meu. ◊ Absol. Stătu o clipă fără să înțeleagă. DUMITRIU, N. 104. (Expr.) Bate șaua (ca) să-nțeleagă iapa v. iapă. ◊ Refl. pas. (în expr.) Se înțelege (de la sine) = este evident, natural, limpede, lămurit; firește, bineînțeles. Ce privești zîmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. EMINESCU, O. I 210. ♦ A fi de acord, a accepta, a primi. Eu înțeleg să vă apăr viața, onoarea. C. PETRESCU, C. V. 101. Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sînt ale mele... CARAGIALE, M. 179. ◊ Expr. A nu înțelege de glumă = a lua în nume de rău o glumă, a nu o primi cu bunăvoință. ♦ A interpreta. Cum trebuie înțeles acest lucru? ♦ A avea un anumit punct de vedere cu privire la ceva. Cum înțelegi să rezolvi această problemă? ♦ A pricepe o limbă străină. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pe care eu n-o înțeleg. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. pas. Intru în vorbă cu maiorul negru; dar mă înțeleg foarte greu căci abia știe vreo două cuvinte franceze. BART, S. M. 27. ◊ Refl. reciproc. Van den Vandel se înțelege destul de bine romînește cu mine. C. PETRESCU, A. 452. (Fig.) Și paserile se înțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. GÎRLEANU, L. 12. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A-și face o idee justă despre mentalitatea, ideile, sentimentele, caracterul, intențiile sau activitatea cuiva; a-și da seama de motivele care determină comportarea cuiva (transpunîndu-se în situația lui). Nu te înțeleg, tovarășe Filip. – Ei, nu mă înțelegi... SAHIA, N. 31. Țe-nțeleg, te simt aproape... Cu ochii gînditori și galeși. VLAHUȚĂ, O. A. 49. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi, Aș simți-o că-i aproape și ar ști c-o înțeleg. EMINESCU, O. I 157. ◊ Refl. reciproc. Își întorceau privirile unul către altul, înțelegîndu-se fără cuvinte. SADOVEANU, M. C. 88. ♦ Refl. reciproc. A trăi în bună înțelegere, în armonie. 3. Tranz. (De obicei urmat de o completivă directă) A constata, a vedea, a observa. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțeleg? NEGRUZZI, S. I 139. (Cu pronunțare regională) Judecata și gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înțălege că literatura este pîinea zilnică a unui neam. RUSSO, S. 91. ◊ Refl. pas. Cînd s-a înțeles din cerdac că sosește oaspete de devale, jupîneasa Marușca a dat glas. SADOVEANU, F. J. 614. ♦ (Regional) A afla, a auzi. A fi vai de capul tău de-oi mai înțelege eu ceva despre tine. SBIERA, P. 241. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se învoi, a conveni, a se împăca (cu cineva). Ințelege-te cu moș Alexa baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate) ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. Se înțelese cu el la cuvinte. ISPIRESCU, M. V. 55. ◊ Refl. reciproc. Nădăjduiesc că ne vom înțelege amîndoi. NEGRUZZI, S. I 7. 5. Tranz. (Mai ales în propoziții negative, complementul fiind «nimic») A se alege sau a rămîne cu ceva, a cîștiga, a profita; a simți. Nu ia banii cu țîrîita, că nu înțelege nimic așa. VLAHUȚĂ, O. A. III 188. – Forme gramaticale: perf. s. înțelesei, part. înțeles.

ÎNȚELÉGERE, înțelegeri, s. f. Acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei. 1. Facultate, putere de a pricepe, de a pătrunde un fenomen, o situație, o idee. Deodată, privind pieziș la ochii ei, avu înțelegerea că ea de mult bănuiește toate. SADOVEANU, B. 160. Să se ducă la școlile de adulți ca să învețe și să-și ascută înțelegerea. id. E. 26. Poeziile pe care le învață [copiii] pe dinafară... rămîn departe de înțelegerea lor. VLAHUȚĂ, O. A. 188. ♦ (Învechit) Pricepere. Mihai avea destulă înțelegere spre a constitui acest stat. BĂLCESCU, O. II 289. 2. Bunăvoință față de situatia (grea a) cuiva, faptul de a lua parte la necazurile cuiva, de a le împărtăși. În ochii lui Matei, pînă atunci reci și răi ca niște ochi de șarpe, scăpără o luminiță de înțelegere, de interes. GALAN, B. I 413. Robenii, ori de cîte ori le-a stat în putință, s-au arătat oameni cu suflet și cu înțelegere pentru cumpenile vieții. id. Z. R. 45. 3. Aranjament, acord, învoială. Pe estradă, după înțelegere, s-a urcat întîi Toma Ganovici, pe vremuri ceferist. GALAN, Z. R. 17. ◊ Expr. A lua înțelegere (cu cineva) = a cădea de acord, a ajunge la învoială (cu cineva asupra unui lucru). Venea să ia înțelegere cu Bologa în privința serviciului de noapte. REBREANU, P. S. 63. ♦ Relații pașnice, prietenie, pace. Oamenii sovietici sînt încredințați că colaborarea culturală internațională contribuie la progresul științei, culturii, artei, la înțelegerea între popoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 1/3. ◊ Bună înțelegere = acord deplin.

înțelége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

bíne înțelés (înțeles bine) adv. + adj.

înțelége vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțelég, 1 pl. înțelégem, perf. s. 1 sg. înțeleséi, 1 pl. înțeléserăm; part. înțelés

înțelégere s. f., g.-d. art. înțelégerii; pl. înțelégeri

ÎNȚELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. v. pactiza.

ÎNȚELÉGERE s. v. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

ÎNȚELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, știutură. (~ situației.) 2. cunoaștere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. v. judecată. 5. v. conștiință. 6. bunăvoință, îngăduință, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduință. (~ față de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) târg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezământ, cuvânt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 10. v. învoială. 11. acord. 12. acord, învoială, vorbă. (Așa ne-a fost ~?)

Înțelegere ≠ neînțelegere

înțelége (înțelég, înțelés), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună învoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti.

A SE ÎNȚELÉGE mă înțelég intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preț. /<lat. intelligere

A ÎNȚELÉGE înțelég 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz.: Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

ÎNȚELÉGERE ~i f. 1) v. A ÎNȚELEGE și A SE ÎNȚELEGE. 2) Facultatea de a înțelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunăvoință. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; convenție; acord. 5) Situație, caracterizată prin relații bune; stare de concepții comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. înțelegerii] /v. a (se) înțelege

înțelege v. 1. a coprinde cu mintea: am înțeles; 2. a se învoi laolaltă: s’au înțeles să ne înșele; 3. a avea însemnarea: ce se înțelege prin acest cuvânt? [Lat. INTELLIGERE].

înțelegere f. 1. acțiunea, puterea și starea de a înțelege: înțelegerea lucrurilor; 2. fig. acord de sentimente, unire de vederi: trăiesc în bună înțelegere; 3. legături secrete: a avea înțelegere cu conspiratorii.

înțelegere cordială f. v. Entente.

înțelég, -lés, a -lége v. tr. (lat. intéllego, -légere, d. inter, între, și légere, a culege. V. aleg 3, cu-leg, neglijez, lecțiune). Pricep, cuprind cu mintea: înțeleg ce spuĭ. Mă mulțumesc, îs satisfăcut: bețivu n’a înțeles nimica numaĭ dintr’un pahar. Admit, îmĭ place: înțeleg să beaŭ, nu să mă’mbăt; așa teatru maĭ înțeleg și eŭ! Înțeleg de cuvînt, ascult de cuvînt, mă supun vorbiĭ. Înțeleg, dar nu pricep (Iron.), nu înțeleg nimica. V. refl. Mă învoĭesc, cad de acord: m’am înțeles cu el să plec la amează, ne-am înțeles din preț. Mă învoĭesc, mă împogodesc, trăĭesc în pace: noĭ ne înțelegem bine cu lumea. Impers. A avea însemnarea de: pin „corect” se înțelege „cinstit”. Se’nțelege! De sigur, fără îndoĭală!

înțelégere f. Pricepere, inteligență: înțelegerea lucrurilor. Învoĭală, acord, concordie: a trăi în (bună) înțelegere. Legăturĭ secrete: a avea înțelegere cu conspiratoriĭ. A lua înțelegere cu cineva, a te înțelege, a te învoi, a conveni.

ÎNȚELEGE vb. 1. a se dumeri, a se lămuri, a pricepe, a ști, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu ai ~ ce am vrut să-ți spun.) 2. a intui, a sesiza, (livr.) a priza, (fig.) a dibui, a mirosi, a prinde, (înv. fig.) a pricepe. (I-a ~ intențiile.) 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. a interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ cum s-a întîmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 9. a asculta. (Cine nu ~ de cuvînt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. a se învoi, a se vorbi, (pop.) a se pogodi, (înv. și reg.) a se grăi. (S-au ~ să meargă împreună acolo.) 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se tîrgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. a se învoi, a pactiza. (S-a ~ cu inamicul.)

înțelegere s. v. DEȘTEPTĂCIUNE. INTELECT. INTELIGENȚĂ. JUDECATĂ. MINTE. PRICEPERE. RAȚIUNE. SPIRIT.

ÎNȚELEGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepătură, știutură. (~ situației.) 2. cunoaștere, percepție, pricepere. (Proces de ~.) 3. pătrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebită.) 4. gîndire, intelect, judecată, minte, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. conștiință. (~ datoriei împlinite.) 6. bunăvoință, îngăduință, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 7. (pop.) îngăduință. (~ față de necazurile cuiva.) 8. acord, armonie, împăciuire, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 9. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, învoială, învoire, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 10. învoială, (reg.) tocmă, (prin Ban.) pogoadă, (prin Olt. și Ban.) pogodeală. (Au ajuns la ~ în privința prețului.) 11. (JUR.) acord, consens, (înv.) soglăsuire. (Între părți a intervenit o ~.) 12. acord, învoială, vorbă. (Așa ne-a fost ~?)

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

ÎNȚELEGEREA BALCANICĂ, alianță regională de securitate și cooperare, încheiată pe 9 febr. 1934, la Atena, între România, Iugoslavia, Grecia și Turcia. Î. B. avea drept scop menținerea statu-quo-ului teritorial statornicit în Balcani în urma primului război mondial. Alături de Mica Înțelegere, a constituit unul dintre instrumentele de bază ale politicii externe a României de promovare a păcii, pentru dezarmare și securitate colectivă în Europa. Și-a încetat activitatea în 1940.

MICA ÎNȚELEGERE (MICA ANTANTĂ), organizație de securitate regională, alcătuită din România, Iugoslavia și Cehoslovacia prin convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 aug. 1920), România și Cehoslovacia (23 apr. 1921) și România-Iugoslavia (7 iun. 1921). Avea ca obiectiv principal respectarea prevederilor tratatelor de pace de la sfârșitul primului război mondial și menținerea status-quo-ului teritorial. S-a destrămat după cotropirea Cehoslovaciei de către trupele germane (sept. 1938-mart. 1939).

SENATUS INTELLEGIT, CONSUL VIDET, HIC TAMEN VIVIT (lat.) senatul înțelege, consulul vede și totuși acesta trăiește – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2. Expresia unei mari indignări împotriva unei stări de lucruri scandaloase, binecunoscută de toți, dar care nu este curmată.

TRIPLA ÎNȚELEGERE (ANTANTA), denumire a blocului militar și politic, format în anii 1904-1907 de Marea Britanie, Franța și Rusia. În cursul primului Război Mondial i s-au alăturat și alte state. Era îndreptată împotriva Triplei Alianțe.

A ÎNȚELEGE a bunghi, a percuta, a prinde șpilul, a-l tăia capul (să).

a nu înțelege de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului. 2. a fi foarte exigent.

a se înțelege din ochi (cu cineva) expr. a schimba (cu cineva) priviri încărcate de o semnificație ascunsă.

vorbim împreună și ne înțelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor.